Instructorii auto vor dubla tarifele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jumătate dintre şcolile de şoferi practică instructajul la negru
Jumătate dintre şcolile de şoferi practică instructajul la negru

Creşterea costurilor de organizare şi funcţionare a şcolilor de şoferi va duce la o majorare a taxelor, care va începe în câteva zile. Combaterea evaziunii fiscale din şcolile auto presupune măsuri prin care obţinerea carnetului va fi de două ori mai scumpă pentru toate categoriile de maşini.

Şcolile de şoferi vor trebui să fie dotate, în maximum două săptămâni, cu săli proprii de instructaj permanent şi exclusiv, dar şi cu programe noi de simulare pe calculator.

În plus, autorităţile vor monitoriza la sânge instituţiile de instructaj auto, având în vedere evaziunea fiscală masivă ce se practică în acest domeniu. Adăugaţi aici inevitabila scumpire a carburanţilor şi majorarea impozitelor pe maşini, de la 1 ianuarie 2010, şi veţi avea „reţeta" creşterii de tarife în şcolile auto.

„Creşterea tarifelor va începe în câteva zile şi, până în februarie, va ajunge la 100% faţă de nivelul actual", a declarat ieri, pentru „Adevărul", preşedintele Federaţiei Naţionale a Şcolilor de Şoferi din România (FNSSR), Vasile Ştefănescu.

Piaţă neagră de un miliard de euro anual

În cadrul conferinţei naţionale a acestei federaţii patronale, desfăşurată, luni, la Braşov, au fost adoptate o serie de măsuri pentru eliminarea concurenţei neloiale şi combaterea evaziunii fiscale.

„Estimăm piaţa neagră a instructajului auto la circa un miliard de euro anual şi credem că nu mai putem continua în aceste condiţii. Vor creşte tarifele substanţial şi este posibil să reducem parcul de maşini de instructaj la jumătate, dar nu avem de ales. Creşterea tarifelor se va regăsi la toate categoriile de permise auto (pentru autoturisme, ca şi pentru camioane sau autocare), deoarece la toate există evaziune fiscală", a mai spus liderul FNSSR.

El a arătat că în jumătate din cele 1.600 de şcoli de şoferi se practică plăţile oneroase, în sensul că elevul primeşte dosarul de examen contra unor sume cuprinse între 500 şi 1.200 de lei (în funcţie de categoria permisului), chiar dacă orele de instructaj nu au fost efectuate.

„Am depistat şcoli care nu au decât o maşină şi un instructor, dar care au trimis zeci de «absolvenţi» lunar la examen. Vă daţi seama că aceia care au luat permisul în asemenea condiţii sunt criminali în serie, nu şoferi! De aceea, la Braşov am hotărât, împreună cu autorităţile de resort, să aplicăm întocmai normativele intrate în vigoare la 12 octombrie 2009, şi aplicarea va începe în câteva zile", a mai precizat, ieri, Vasile Ştefănescu.

De altfel, direcţiile din teritoriu ale Autorităţii Române Rutiere vor avea întâlniri locale cu toate şcolile de şoferi din oraşe pentru a le comunica noile condiţii de organizare şi funcţionare. Iar pentru punerea în practică a tuturor acestor măsuri, „şcolile vor fi nevoite să mărească substanţial taxele de instructaj", a conchis liderul patronal.

Examinatorii nu vor camere video

Direcţia Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor a implementat un proiect-pilot de testare a unui sistem de monitorizare video la examenele auto. Liderul FNSSR spune însă că tocmai examinatorii se opun introducerii de camere video, având în vedere promovabilitatea extrem de scăzută a examenelor astfel asistate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite