Institutul Pasteur, devalizat între cumetri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 4,5 milioane de euro a pierdut Institutul Pasteur SA dintr-o tranzacţie imobiliară pentru că directorul societăţii a preferat să dirijeze aceşti bani către părinţii unuia dintre finii săi.Institutul Pasteur – odinioară emblema Medicinei Veterinare - este implicat într-un scandal imobiliar, după ce ar fi vândut un teren care aparţinea de fapt MApN.

Privatizat în anul 2000, pe finalul mandatului de ministru la Agricultură al lui Ioan Avram Mureşan, Institutul Pasteur face în prezent obiectul unui dosar penal la DNA cu privire la modul în care a fost vândut de la stat şi a ajuns în proprietatea româno-americanului Alexandru Adrian.

Până la desluşirea privatizării, Ministerul Apărării Naţionale cere magistraţilor să-i fie recunoscută dreptul de administrare asupra unui teren de aproximativ 190.000 de metri pătraţi, din cartierul Ghencea, care a fost inclus în patrimoniul Institutului Pasteur şi vândut ulterior.


Oficialii s-au sesizat după ce terenul a fost vândut de două ori în doar şase zile. În urma acestei afaceri, doi dintre intermediari, fosta şefă a Autorităţii Sanitar Veterinare, Narcisa Georgescu, şi soţul ei, fostul şef al pieţelor din Sectorul 6, Bogdan Georgescu, au făcut un profit de aproximativ 4,5 milioane de euro.

Pretenţiile MApN

Ministerul Apărării susţine că 19,47  hectare de teren din cartierul Ghencea aparţin statului şi au fost trecute în administrarea sa prin jurnalul Consiliului de miniştri nr. 49/16 ianuarie 1913, prin care s-a aprobat ca 550 de hectare de teren „să fie pusă la dispoziţiunea Ministerului de Războiu, spre a servi pentru exerciţii militare trupelor din garnizoana Bucureşti".

Oficialii MApN cer instanţei să anuleze Titlul de proprietate eliberat de Comisia municipiului Bucureşti pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor, eliberat în ianuarie 2007, în favoarea Institutului Pasteur, şi mai multe acte administrative, emise de Primăria sectorului 6 şi de Primăria Capitalei.

Terenul a ajuns în proprietatea Institutului Pasteur ca urmare a unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, deoarece o mare parte din patrimoniul instutuţiei a fost preluat de comunişti, inclusiv pentru lucrarea de reamenajare hidrografică a Lacului Morii.

Astfel, în noiembrie 2006, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar a validat o decizie dată de o subcomisie similară din sectorul 6 şi a decis emiterea unui titlu de proprietate pe terenul din Ghencea, în compensaţie pentru suprafeţele care nu mai puteau fi retrocedate fizic.

Terenul institutului, intermediat silit

După numai trei luni de la obţinerea titlului de proprietate, la 26 aprilie 2007, Institutul Pasteur a vândut către societatea Sten Consulting suprafaţa de 13,87 de hectare, contra sumei de 15,9 milioane de euro. În lunile octombrie-noiembrie 2007 au loc între cele două părţi mai multe discuţii pentru vânzarea-cumpărarea şi a unei suprafeţe vecine, de 2,54 hectare, care asigura deschiderea la calea de acces.

Sten Consulting era interesată de ridicarea unui ansamblu rezidenţial. Discuţiile s-au purtat între directorul institutului, doctorul Sorin Stănescu, şi reprezentantul societăţii, Eugen Stănculescu. Dar la acestea au participat şi finii directorului, Narcisa Georgescu, fosta şefă a Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară din Bucureşti din guvernarea PSD, şi Bogdan Georgescu, fostul şef al Administraţiei Pieţelor din Sectorul 6.

După mai multe negocieri pentru cumpărarea terenului, lui Eugen Stănculescu i s-a spus că, dacă dorea să achiziţioneze şi terenul care îi asigura ieşirea la stradă, trebuie să negocieze cu familia Georgescu.

Astfel că, la 14 decembrie 2007, societatea Highstown, reprezentată de familia Georgescu, a cumpărat terenul de la Institutul Pasteur pentru suma de 2,8 milioane de euro. Şase zile mai târziu, la 20 decembrie 2007, Highstown  l-a revândut către Sten Consulting cu 7,45 milioane de euro.

„Nicio legătură cu relaţia de rudenie"

În momentul în care Sten Consulting a demarat lucrările de şantier, oficialii firmei au fost contactaţi de reprezentanţii unei unităţi militare din zonă, care le-au adus la cunoştinţă că terenul respectiv se află în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

În iunie 2008, militarii au făcut cereri în instanţă pentru anularea actelor de proprietate, iar Sten Consulting a depus plângere la DNA împotriva funcţionarilor din primării - pentru abuz şi neglijenţă în serviciu - cu ocazia derulării procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate, dar şi împotriva reprezentanţilor Institutului Pasteur şi ai Highstown - pentru înşelăciune.

Medicul Sorin Stănescu a declarat pentru „Adevărul" că  a fost anchetat de DNA, dar că dosarele sale au fost soluţionate cu neînceperea urmăririi penale.

„Când am vândut terenul nu ştiam că există cineva care are pretenţii pe acest teren. Ministerul Apărării a deschis procesul la un an după vânzarea acestui imobil, dar eu nu ştiam acest lucru", ne-a declarat Sorin Stănescu. El a admis că are relaţii de rudenie cu familia Georgescu, fiind naşul unuia dintre copiii acesteia, dar că acest aspect nu are nicio legătură cu vânzarea terenului.

După deschiderea procesului între Sten Consulting şi Institutul Pasteur au avut loc mai multe negocieri cu privire la o eventuală stingere amiabilă a conflictului şi plata unor despăgubiri, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat.

DNA: Afacere, nu infracţiune

Procurorii DNA au închis ancheta în acest caz. În motivarea de neîncepere a urmăririi penale, procurorii arată: „Nu li se poate imputa reprezentanţilor SC Highstown România SRL că au cumpărat lotul de 2,4 hectare de la SN Institutul Pasteur SA cu preţul de aproximativ 2,8 milione de  euro, iar ulterior au revândut terenul respectiv către SC Sten Consulting SRL la preţul de 7.450.000 de euro, deoarece la baza raporturilor comerciale stă însuşi conceptul speculativ al oportunităţilor de afaceri".

Despre promisiunea verbală făcută de reprezentantul Institutului Pasteur că va vinde celor de la Sten suprafaţa de 2,4 hectare, procurorul notează că „vânzarea respectivului lot nu are o relevanţă sub aspectul legii penale, atât timp cât în cauză este vorba de persoane juridice de drept privat, angajate pe piaţa liberă, astfel că voinţa părţilor concretizată într-o convenţie este legea care guvernează aceste raporturi de drept privat". Sten Consulting cere Tribunalului Bucureşti să anuleze ordonanţa procurorului şi să redeschidă ancheta.

Şpagă-n icre

Narcisa Georgescu a fost achitată în 2007, după ce DNA a trimis-o în judecată, fiind prinsă în flagrant când lua mită 20 de borcănele de icre negre şi de Manciuria. Judecătorii au decis însă achitarea ei întrucât ofiţerul care a participat la flagrant a cărat borcanele cu icre, iar rolul său era doar de a supraveghea aparatura de monitorizare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite