Instanţa: Sorin Ovidiu Vîntu trebuie să stea la închisoare pentru că reprezintă un pericol public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Ovidiu Vântu
Sorin Ovidiu Vântu

Instanţa Tribunalului Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Sorin Ovidiu Vîntu pentru că lăsarea lui în libertate ar însemna un pericol social deosebit de ridicat, se arată în motivarea magistraţilor.

Judecătorul Mitu Stegaru de la Tribunalul Bucureşti, cel care a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a lotului Luca-SOV, în dosarul falimentării Petromservice, arată că “modalitatea în care inculpatul Liviu Luca şi ceilalţi inculpaţi s-au folosit de poziţia acestuia de lider sindical pentru a transfera în patrimoniul propriu bunuri cuvenite salariaţilor pe care îi reprezenta reprezintă o vătămare de o gravitate deosebită adusă valorilor sociale protejate de lege.

“Cercetarea acestor persoane în stare de libertate ar putea încuraja şi alte persoane să comită infracţiuni, având în vedere notorietatea inculpaţilor şi a faptelor de care aceştia sunt acuzaţi, valoarea extrem de ridicată a prejudiciului produs, care a determinat intrarea S.C. Petromservice S.A. în stare de insolvenţă, iar potrivit tabelului definitiv al creanţelor doar datoriile bugetare sunt de aproximativ 100 de milioane de euro, conturează o vădită stare de pericol pentru ordinea publică, având în vedere contextul social şi economic actual şi modul acut în care categorii largi de populaţie resimt lipsa resurselor bugetare, numărul foarte mare al persoanelor afectate prin faptele inculpaţilor, aproximativ 72.000 de membri ai Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom S.A. şi 7.000 de acţionari persoane fizice, profitând de faptul că aceştia sunt în cea mai mare parte persoane cu o condiţie materială modestă şi surse limitate de informaţii, care nu îşi puteau exercita drepturile în deplină cunoştinţă de cauză, contribuie la gravitatea faptelor şi denotă o lipsă de scrupule a inculpaţilor de natură sa justifice luarea unei măsuri preventive”, şi-a motivat decizia magistratul.

Lăsarea în libertate poate genera neîncredere în organele statului

Tribunalul mai apreciază că cercetarea în stare de libertate a celor 10 persoane din acest dosar, în raport cu faptele grave puse pe seama lor prin care a fost afectat patrimoniul a zeci de mii de persoane şi bugetul consolidat al statului, generează sentimentul de vătămare a climatului social, “astfel ca în absenţa unui răspuns ferm al autorităţii judiciare poate genera în rândul cetățenilor un sentiment de neîncredere în organele statului şi temerea că veniturile lor nu mai pot fi protejate, urmare unor fapte de același gen”.

Instanţa a apreciat  că modalitatea în care Liviu Luca  şi ceilalţi inculpaţi s-au folosit de poziţia acestuia de lider sindical pentru a transfera în patrimoniul propriu bunuri cuvenite salariaţilor pe care îi reprezenta reprezintă o vătămare de o gravitate deosebită adusă valorilor sociale protejate de lege.

Citeşte şi

EDITORIAL DE SABIN ORCAN: Bandiţelul lui Vîntu

“Există probe că inculpaţii sunt autorii faptelor”

“Infracţiunile de delapidare în formă calificată şi de spălare de bani, pretins a fi savarsite de catre inculpati, prin natura lor şi prin gradul de pericol social abstract pe care îl implică, creează un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere amploarea acestui fenomen infracţional şi limitele ridicate de pedeapsă stabilite de lege, elemente de natură a stârni o reacţie de oprobriu general puternică, astfel încât într-o asemenea situaţie privarea de libertate se justifică, chiar şi în lipsa antecedentelor penale, în condiţiile în care la dosar există probe şi indicii temeinice că inculpaţii sunt autorii faptelor reţinute în sarcina lor”, mai arată judecătorul Mitu Stegaru..

Sorin Ovidiu Vântu şi Liviu Luca, infracţiuni fără frontiere

În motivarea Tribunalului se mai arată că în cauza exista un grad de pericol social concret deosebit de ridicat, care impune arestarea preventivă a inculpaţilor şi din caracterul transnaţional al operaţiunilor financiare desfăşurate de inculpaţi a făcut extrem de dificilă administrarea probatoriului în cauză, fiind necesară efectuarea a trei comisii rogatorii internaţionale, în state în care secretul bancar este protejat prin numeroase formalităţi, ceea ce a determinat trecerea unui interval semnificativ de la data săvârşirii faptelor până la momentul la care au fost obţinute date temeinice cu privire la participarea inculpaţilor, în acest sens, autorităţile judiciare cipriote au transmis răspunsul la comisia rogatorie internaţională în luna iulie 2011, iar ultimele relaţii comunicate de autorităţile judiciare moldoveneşti au fost transmise la sfârşitul lunii octombrie 2011, modul de operare al inculpaţilor denotă  specializare şi o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze eventuala identificare şi tragere la răspundere penală, împrejurare care trebuie coroborată cu datele referitoare la alte infracţiuni comise de aceiaşi inculpaţi în modalităţi similare, modelul descris în secţiunile B - D, care implică preluarea controlului informal asupra unei societăţi cu resurse semnificative şi număr mare de acţionari sau investitori, urmat de transferarea lichidităţilor în patrimoniul unor companii controlate de inculpaţi prin achiziţia de titluri de valoare supraevaluate şi de aici în conturi din străinătate, este identic celui folosit pentru fraudarea altor societăţi în care au fost implicaţi inculpaţii şi cu privire la care se efectuează cercetări în alte dosare penale.

Pericolul de a schimba directorii

Faţă de Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan, magistratul arată că  se impune lipsirea de libertate a acestora, în caz contrar inculpaţilor “li s-ar permite eventuala schimbare a directorilor şi a acţionarilor nominali ori închiderea conturilor bancare, ceea ce ar îngreuna obţinerea informaţiilor cu privire la beneficiarii reali, din probele cauzei rezultând că inculpaţii deţin numeroase companii şi conturi bancare în străinătate, iar recuperarea prejudiciului presupune identificarea activelor acestora, care poate fi îngreunată de inculpaţii aflaţi în stare de libertate, din relaţiile comunicate de autorităţile cipriote rezultă că în cursul anului 2010, după ce împotriva inculpaţilor au fost luate măsuri procesuale în alte dosare penale, acţionarii şi directorii nominali a 14 dintre companiile offshore implicate în săvârşirea faptelor au fost schimbaţi, iar sumele aflate în conturi au fost transferate, acte de natură să îngreuneze aflarea adevărului”.

Faţă de Gheorghe Şupeală, Zizi Anaganstopol, Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan magistratul arată că se impune arestarea preventivă, “in caz contrar acestia ar putea să îşi continue activitatea infracţională în sensul devalizari patrimoniul părţii vătămate chiar după demararea procedurii de insolvenţă, aceştia fiind în poziţia de a influenţa în continuare deciziile referitoare la valorificarea activelor, având în vedere că inculpaţii Gheorghe Şupeală şi Zizi Anaganstopol, şi-au păstrat poziţiile deţinute în cadrul PSV Companz SA, deşi au fost trimişi în judecată în alte două dosare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare din patrimoniul societăţii, instanţa având în vedere faptul că din materialul probator administrat în cauză potrivit planului de reorganizare, creanţele bugetare sunt planificate a fi achitate în semestrele V şi VI de efectuare a plăţilor, cu sume obţinute din valorificarea participaţiilor deţinute de PSV C. SA la companiile din Cipru şi Republica Moldova, în condiţiile în care deşi bugetul de stat este principalul creditor al societăţii, în primele patru semestre ale planului se efectuează plăţi exclusiv către alţi creditori, ceea ce permite ca activele importante să fie valorificate, iar sumele să fie direcţionate de inculpaţi către persoane apropiate acestora, deţinători de creanţe fictive sau supraevaluate, iar în semestrul V să se constate că nu pot fi acoperite creanţele bugetare întrucât valoarea de piaţă a acţiunilor emise de companiile străine este mult inferioară celei la care au fost evaluate, existând indicii  că pe parcursul procedurii de insolvenţă inculpaţii au determinat calificarea unei creanţe de 30 de milioane lei în urma cedării unui brevet de invenţie privind exploatarea calcarelor brucitice drept creanţă fără de care nu se poate desfăşura activitatea societăţii, deşi aceasta nu realizează activităţi de exploatare minieră, ceea ce a avut drept consecinţă plata cu prioritate a sumei menţionate, care a ajuns ulterior în patrimoniile unor persoane şi ale unor societăţi controlate de inculpatul V.S.O. în cursul lunii septembrie 2011.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite