Instanţa: Doru Pârv rămâne în arest încă 20 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Sectorului 1 a decis, astăzi, prelungirea cu 20 de zile a mandatului de arestare emis pe numele realizatorului OTV Doru Pârv, cercetat penal alături de patronul OTV, Dan Diaconescu, sub acuzaţia că au şantajat un primar din judeţul Arad.

Decizia nu este definitivă, iar avocatul acestuia a declarat deja recurs împotriva prelungirii.

Judecătoria Sectorului 1 a amânat însă solicitarea DNA de prelungire a interdicţiei de a părăsi ţara, în cazul lui Dan Diaconescu.

Dan Diaconescu şi Doru Pârv au fost arestaţi pe 23 iunie de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1, fiind acuzaţi că l-ar fi şantajat pe primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ, căruia i-au cerut 200.000 de euro pentru a nu difuza un material compromiţător despre averea edilului.

În 25 iunie, magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au eliberat, însă, pe Diaconescu, iar Doru Pârv a rămas în arest.

Potrivit motivării deciziei, Dan Diaconescu a fost lăsat în libertate de Tribunalul Bucureşti pentru că nu este recidivist şi are un copil în întreţinere.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite