În India protestatarii sunt "trataţi" de poliţie cu apă şi bătaie
0
Într-un oraş din capitala Indiei, poliţia îi înlătură pe protestanţi cu bătaie şi apă. În lupta cu protestatarii, autorităţile nu ţin cont că din punct de vedere al "echipamentului" sunt superiori celor pe care îi consideră adversari.
Batalionul poliţiei din Kashmir a acuzat colegiul de profesori pentru protestul privind cererile de posturi şi salarii.
Poliţia a folosit furtunuri cu apă şi nu numai pentru a îndepărta protestatarii, arestând un număr foarte mare dintre cei care au încercat să ducă marşul spre centrul oraşului Lal Chowk. Administraţia a ordonat să oprească marşul protestatarilor.
Abdul Rashid Jan, un angajat protestatar a spus că ţinta lor este să facă presiune pentru confirmarea solicitărilor cu privire la posturile lor.
"Astăzi toţi profesorii din Jammu şi Kashmir aceia care sunt permaneţi şi aceia care nu protestează aşa că în aşteptarea rezolvării solicitărilor făcute de angajaţi ar trebui să fie permanentă", a spus Jan.
O parte dintre angajaţi au fost răniţi într-o acţiune a poliţiei.