Începe restructurarea şi în primării şi consilii judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Începe restructurarea şi în primării şi consilii judeţene
Începe restructurarea şi în primării şi consilii judeţene

Numărul angajaţilor din primăriile oraşelor şi ale comunelor, dar şi din consiliile judeţene, ar putea fi redus ca urmare a aplicării standardelor de funcţionare pentru autorităţile locale.

Liderii autorităţilor locale s-au întâlnit împreună cu reprezentanţi ai Guvernului, cu ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea şi cu vicepremierul Dan Nica la Buşteni. Ei au convenit asupra redimensionării angajaţilor din aparatul propriu al administraţiilor locale, stabilind un normativ de personal care va reduce numărul angajaţilor.

Potrivit unor surse participante la discuţii şi citate de NewsIn, redimensionarea structurilor de funcţionarilor publici locali ar urma să realizeze economii la bugetul de stat, în primă fază, de peste 125 de milioane de euro.

Astfel, conform estimărilor făcute de liderii locali şi reprezentanţii Guvernului, Primăria Capitalei ar urma să-şi reducă personalul bugetar cu 60%. Dacă în acest moment Primăria Municipiului Bucureşti are aproximativ 1060 de angajaţi, numărul acestora ar trebui să se reducă la aproximativ 400. În ceea ce priveşte sectoarele municipiului Bucureşti, numărul optim de funcţionari cu care acestea ar putea funcţiona este de 180 de angajaţi.

  • O altă propunere priveşte primăriile de comune care au până la 1.500 de locuitori şi care ar urma să beneficieze de o medie de 12 funcţionari publici în aparatul propriu.
  • Următorul prag, pentru localităţile între 1.500 şi 3.000 de locuitori, ar urma să aibă 14 funcţioanari, iar cele cu o populaţie între 3.000 şi 5.000 - 16 funcţionari.
  • Localităţile între 5.000 şi 10.000 de locuitori ar urma să beneficieze de serviciile a 21de funcţionari, iar cele între 10.000-20.000 de 24 de funcţionari.
  • Consiliile Judeţene urmează să funcţioneze cu 120 şi cel mult 180 de angajaţi, în funcţie de mărimea judeţului în cauză.


Conform unor surse participante la discuţii, coeficientul în funcţie de care s-ar putea stabili numărul funcţionarilor publici este de 0,21% raportat la numărul de locuitori ai localităţii, dar acesta nu se va aplica şi la oraşele cu un număr mare de locuitori.

În consecinţă, potrivit surselor citate, o serie de primării, între care cea a Aradului şi a Iaşiului, care au peste 500 de angajaţi vor trebui să-şi reducă schemele de personal.

Propunerile liderilor locali reuniţi la Buşteni de modificare a Legii finanţelor publice locale urmează să fie prezentate mâine în şedinţa coaliţiei de guvernare şi ulterior în Guvern, în aproximativ două săptămâni.

Dan Nica: Personalul din unele primării, stabilit pe capricii
    
Vicepremierul Dan Nica a afirmat astăzi, al Buşteni, că personalul din unele primării nu a fost stabilit în funcţie de necesităţile locale ci de capricii.În opinia sa, descentralizarea este un aspect extrem de important pentru cetăţenii ţării.

"Descentralizarea înseamnă un lucru foarte important, cetăţenii comunelor şi oraşelor decid ei cum funcţionează serviciile descentralizate şi nu cei care au puterea la Bucureşti. Niciodată cineva de la Bucureşti nu ştie cum vor funcţiona lucrurile", a spus Dan Nica.

Potrivit acestuia, există în continuare nemulţumiri că o primărie care reprezintă acelaşi număr de locuitori "are personal la jumătate sau de două trei ori mai mare, ceea ce arată că acest lucru nu sa stablit pe baza necesităţilor ci pe baza unor capricii în dauna resurselor localităţii respective sau judeţului respectiv".

Reprezentanţii Guvernului şi ai autorităţilor locale s-au întâlnit de joi până duminică la Buşteni, într-un grup de lucru, pentru a stabili standardele de calitate şi de cost, normativele de personal şi fondurile necesare pentru funcţionarea administraţiei publice.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite