Incendiu la bordul unei nave, în Portul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O navă aflată în proces de dezmembrare în portul Constanţa, nava "Pompier 9", a luat foc în această dimineaţă, informează NewsIn. Incidentul nu s-a soldat cu victime.

Potrivit directorului Căpităniei Zonale Constanţa, căpitan şef Alexandru Mezei, incendiul a izbucnit în jurul orei 3.00, iar nava „Pompier 9” se afla în dana 88. Autorităţile portuare au anunţat pompierii, care au intervenit cu trei autospeciale de stins incendii.

Focul s-a declanşat în careul navei şi a ars plafonul din melamin. Operaţiunea de stingere a incendiului a durat o oră.

"Nu s-au înregistrat victime umane şi nu au fost cazuri de poluări”, a precizat Alexandru Mezei.

Nava "Pompier 9" aparţine companiei Tomini Trading SRL. Vasul are o lungime de 37,4 metri şi o lăţime de 1,6 metri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite