Încă o moţiune iniţiată de Opoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL şi PSD au depus ieri la Parlament o nouă moţiune de cenzură, iniţiată după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea educaţiei.

Textul semnat de 137 de parlamentari a fost depus de viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, deputatul PSD Cristian Dumitrescu şi senatorul PSD Ecaterina Andronescu. Principalele critici din textul moţiunii se referă la lipsa modernizării sistemului de învăţământ şi a unor compatibilităţi cu tendinţele europene.

Moţiunea este privită cu detaşare de liderii PDL, care susţin că reprezentanţii Coaliţiei vor folosi strategia de la precedentul examen al Guvernului: participă la dezbateri, dar se abţin de la vot. "Securizarea votului" vine în condiţiile în care deja au apărut posibili "defectori". Deputatul PDL Mircia Giurgiu s-a arătat indecis în privinţa votului, subliniind că elevii maghiari au suficiente drepturi şi că trebuie să înveţe Istoria şi Geografia în limba română.

În ciuda rezervelor unor colegi de partid, şeful PDL Diaspora, William Brânză, nu acordă nicio şansă demersului Opoziţiei, "o simplă pierdere de timp". "Ne vom mobiliza din nou şi moţiunea nu va trece, fiind o simplă înşiruire de idei copilăreşti, care influenţează însă cursul de schimb şi afectează încrederea investitorilor", a comentat deputatul PDL, care a asistat la dezbaterile pe marginea moţiunii de miercuri şi a urmărit din bancă votul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite