Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

În weekend se dă startul la schi

16 octombrie 2009, 21:21 |  Autor: Adina Codrean , Maximilian Ganju  | 

În weekend se dă startul la schi

În weekend se dă startul la schi

 

Zăpada măsura ieri aproximativ 40 de centimetri la Cavnic, judeţul Maramureş, şi 20 de centimetri în Parâng, judeţul Hunedoara. Maramureşenii şi ardelenii se pot bucura de zăpadă, însă cei care aveau în plan Valea Prahovei trebuie să renunţe la schiat. CLICK AICI PENTRU FOTO GALERIE!

Primii turişti care şi-au anunţat prezenţa la Cavnic sunt din Cluj-Napoca. Au sunat mai întâi şi s-au interesat de starea pârtiilor şi când au aflat că sunt condiţii pentru schi au rezervat locuri la cabanele din zonă.

„Este un grup de şase persoane, care vine anual în Maramureş pentru schi. Vor ajunge mâine seară (în această seară, n.r.), când vor putea urca direct pe pârtie, pentru că este montată instalaţie de nocturnă“, a declarat Cristian Costin, administratorul celor două pârtii Icoana. El a spus că de şase ani nu a mai fost aşa mare zăpadă la Cavnic (foto), la mijlocul lunii octombrie. Utilajele pentru tasarea zăpezii pe pârtiile Icoana 1 şi Icoana 2 au fost deja pornite.

„Am început încă de aseară să batem pârtiile. Se pare că se va putea schia şi la sfârşit de săptămână“, a precizat Cristian Costin. Maramureşenii încă nu şi-au făcut rezervări, dar spun că nu vor rata prima zăpadă din acest sezon. „Eu am un grup de copii pe care îi iniţiez în sporturile de iarnă. De obicei aleg Pârtia Şuior, dar în acest weekend voi merge cu ei la Cavnic pentru a ne obişnui cu zăpada“, a declarat Simion Botoş, instructor la „Schi Club Family“ Baia Mare.

Localnicii s-au bucurat când au auzit că s-a deschis pârtia Icoana. „Abia aştept mâine seară (diseară, n.r.) să termin cu serviciul pe săptămâna aceasta, ca să pot da o fugă sus pe pârtie. Eu nu schiez, dar am o placă de snowboard pe care o folosesc iarnă de iarnă“, a daclarat Andrei Talpoş (23 de ani), din Baia Mare.

Amatorii sporturilor de iarnă au la dispoziţie acum doar patru din cele zece pârtii de  schi din judeţ. Este vorba despre pârtiile Icoana 1, Icoana 2, Roata 1 şi Roata 2 din staţiunea Cavnic. Celelalte şase din judeţ, situate la Borşa, Mogoşa, Izvoare şi Şuior sunt impracticabile momentan. 

În aşteptarea turiştilor

În cele două staţiuni de schi din Valea Jiului, Parâng şi Straja, ieri nu erau condiţii pentru schiat, dar cabanierii aşteaptă sute de turiştii în week-end. La Parâng zăpada măsura aproape 20 de centimetri, tocmai bună pentru o bătaie cu bulgări. „Va mai ninge, dar, totuşi, pământul este cald şi se va topi. Telescaunul este funcţional, iar cabanierii sunt aprovizionaţi. Este un loc ieftin şi frumos în care să-ţi petreci vacanţa”, a spus Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Parâng.

În staţiunea Straja stratul de zăpadă era doar de cinci centimetri, dar salvamontiştii cred că peste două săptămâni, dacă prognozele meteorologilor se confirmă, vor fi deschise şi primele pârtii.

Cabanierii din ambele staţiuni au menţinut tarifele de anul trecut la cazare şi chiar oferă reduceri grupurile care-şi fac rezervări din timp. „Menţinem preţurile din 2008, adică între 25 şi 60 de lei pentru un pat, pentru că este criză şi nu putem risca să avem zăpadă bună dar nu şi turişti”, a declarat Ion Ghergheli, cabanier.

Tarife neschimbate

Pe pârtiile Icoana, o tură cu snow-boardul costă între 10 şi 25 de lei, ca anul trecut. Snowmobilul se închiriază cu 100 de lei jumătatea de oră, iar schiurile, cu 10 - 50 de lei pe zi.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole