În şanţ, dintr-o criză de nervi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În şanţ, dintr-o criză de nervi
În şanţ, dintr-o criză de nervi

Un autocar românesc s-a răsturnat, ieri, într-un şanţ în localitatea Szeged – Ungaria, 14 pasageri fiind răniţi. Accidentul a fost cauzat de un călător agresiv, care a încercat să deturneze autocarul firmei Atlassib, care venea din Spania şi se îndrepta spre România.

După primele date, şoferul autocarului a fost atacat de un pasager nervos, care a început să tragă de volan, întrebând dacă nu se merge spre Zagreb.

Şoferul a încercat să menţină autocarul pe drum, însă nu a reuşit, iar acesta a ieşit de pe carosabil, s-a ciocnit de un camion şi apoi s-a răsturnat.

Darius Cheşnoi, şoferul autocarului firmei Atlassib, a declarat că nu se aştepta să fie atacat, astfel că a reuşit doar pentru câteva clipe să se lupte cu pasagerul supărat.

„Cu bărbatul de 30-40 de ani au fost probleme încă de la plecarea din Spania. Nu ştia dacă vrea să plece acasă sau nu. Şi-a rupt şi biletul. Însă, pe autocar, în drumul până la Szeged, nu a făcut probleme”, a spus Darius Cheşnoi.

14 dintre cei 49 de pasageri au ajuns la spitalul din Szeged, dar numai cinci dintre ei au rămas internaţi, fiind în afara oricărui pericol. Printre aceştia se află şi pasagerul violent. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite