Imobilele din Botoşani se construiesc la întâmplare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 65 de zone inundabile din cele 360 identificate în judeţul Botoşani sunt evidenţiate în Planurile Urbanistice Generale(PUG), susţine Ioan Ciobanu, inspectorul-şef al Inspectoratului

Doar 65 de zone inundabile din cele 360 identificate în judeţul Botoşani sunt evidenţiate în Planurile Urbanistice Generale(PUG), susţine Ioan Ciobanu, inspectorul-şef al Inspectoratului Judeţean în Construcţii Botoşani. Neexistând astfel de hărţi cu risc de inundaţii bine conturate, amplasamentele de construcţii, drumuri, poduri, reţele de alimentări cu apă, reţele electrice, căi ferate etc. se fac la întâmplare. Fondul construit în astfel de zone inundabile cuprinde 3.500 locuinţe, 9 unităţi şcolare, 20 obiective social-administrative, 55 unităţi de producţie, peste 300 km drumuri de toate categoriile, 50 km reţele alimentări cu apă, peste 18 km căi ferate, zeci de poduri şi podeţe.Reactualizarea PUG-urilor, cu toate zonele cu risc de inundaţii incluse, elaborarea chiar a unor hărţi de risc ar reglementa condiţiile de autorizare a construcţiilor. S-ar evita astfel amplasamentele improprii, iar pagubele produse de inundaţii ar putea fi limitate. În judeţul Botoşani au fost identificate 360 zone inundabile amplasate în 167 localităţi (2 municipii, 5 oraşe şi 63 comune), însumând o suprafaţă de 14.000 ha.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite