Ieşenii fac Paştele în zona Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţiile de turism au însă şi pachete promoţionale pentru destinaţii cum ar fi Grecia sau Bulgaria.

Chiar dacă ofertele agenţiilor de turism pentru sărbătorile de Paşte au apărut încă de la începutul anului 2009, ieşenii au început să se intereseze de acest tip de pachete de-abia în aprilie.

Cereri mai puţine

Cu toate acestea, reprezentanţii agenţiilor de turism din Iaşi au observat, faţă de anul trecut,o scădere a numărului celor care vor să facă Paştele în altă ţară sau într-o staţiune montană.

„Sunt cu 10% mai puţine cereri faţă de anul precedent. Ieşenii preferă să economisească acum pentru că vor să strângă bani pentru a petrece câteva zile pe litoral, în timpul vacanţei de vară”, a declarat Ionuţ Grigoraş, de la agenţia Clever Tour din Iaşi.

Cei mai mulţi dintre ei, preferă să petreacă Paştele în zona Moldovei. „Zeci de ieşeni au solicitat până acum pensiunile din jurul mănăstirilor din nordul Moldovei, dar şi pe cele din Gura Humorului”, a mai precizat Ionuţ Grigoraş. Ieşenii s-au interesat şi de ofertele agenţiilor pentru destinaţii cum ar fi Bulgaria, Grecia sau Ungaria. „Cea mai căutată este oferta pentru Bulgaria, unde cu o sumă foarte mică, ieşenii pot petrece într-un mod inedit sărbătorile pascale. Singurul dezavantaj este că aceştia trebuie să-şi plătească singuri drumul până acolo”, a spus Constantin Chirica, de la agenţia Central Travel. Căutate mai sunt şi ofertele agenţiilor de turism pentru Grecia, unde ieşenii pot alege să meargă în staţiunea Paralia Katerini sau pe Muntele Athos.

Sejururile pentru sărbătorile pascale durează între trei şi patru zile şi includ câte două mese pe zi, dar şi o cină festivă pentru noaptea Învierii.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite