Ieşenii, consultaţi cu privire la finanţarea clubului de fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Asociaţiei Comunicare Socială din Iaşi au demarat, începând de ieri, un proiect prin care le cer părererea ieşenilor cu privire la alocarea de bani din bugetul primăriei şi cel al

Membrii Asociaţiei Comunicare Socială din Iaşi au demarat, începând de ieri, un proiect prin care le cer părererea ieşenilor cu privire la alocarea de bani din bugetul primăriei şi cel al Consiliului Judeţean, în vederea finanţării clubului Politehnica. Cu mai multe bannere instalate în faţa Palatului Roznovanu, sediul municipalităţii, membrii asociaţiei i-au întrebat pe ieşeni dacă sunt de acord cu finanţarea fotbalului din bani publici. "Banii alocaţi pentru Politehnica sunt subiect de dispută între prefectură şi primărie. Prin această consultare, care va fi extinsă şi în cartiere, vom putea afla părerea ieşenilor. Pentru ca, apoi, autorităţile să ia decizii ţinând cont de dorinţele cetăţenilor Iaşiului", a declarat Ionuţ ştefanovici, preşedintele ACS. Iniţiativa asociaţiei i-a iritat însă pe şefii primăriei, care au chemat imediat poliţia, pentru a le solicita să îşi mute bannerele din faţa instituţiei. "Ar trebui să plătiţi pentru publicitatea stradală. şi apoi, aveţi nevoie de autorizaţie", încercau poliţiştii să îi determine să plece. Prezenţa jurnaliştilor a mai domolit însă spiritele. Timp de câteva ore, pe la "biroul" instalat ad hoc au trecut numeroşi ieşeni, care au dorit să îşi exprime un punct de vedere. Părerile au fost împărţite, nu puţini fiind cei care s-au declarat pentru finanţarea clubului Politehnica. La finalul consultărilor publice, asociaţia va trimite rezultatele atât şefilor primăriei, cât şi prefecturii şi principalelor partide politice.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite