Alcoolemie-record la un puşti: 5,76 la mie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un adolescent de 15 ani a ajuns în comă de gradul III la Spitalul de Pediatrie din Iaşi după ce a băut aproape doi litri de rachiu de mere. Medicii care l-au tratat spun că este cel mai grav caz de copil cu alcoolemie pe care l-au întâlnit până acum în carieră. A

dolescentul a băut împreună cu trei prieteni doi litri de rachiu de mere. La final, au pus pariu că băiatul nu are curaj să bea un sfert de sticlă de rachiu fără oprire.

Băiatul le-a arătat contrariul şi a înghiţit conţinutul sticlei pe nerăsuflate, în doar câteva secunde. După alte câteva minute a căzut lat, iar amicii teribilişti s-au speriat şi l-au abandonat. Au dat însă de veste altor cunoscuţi despre isprava colegului lor.

Unul dintre cei care a aflat de întâmplare a plecat să-l caute şi l-a găsit pe o bancă din Parcul Copou, în stare de inconştienţă. Tânărul a chemat ambulanţa, care iniţial l-a transportat la Spitalul „Dr. I .C. Parhon". Depăşiţi de gravitatea cazului, medicii de acolo i-au acordat primul ajutor şi l-au transferat la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria".

Doctori cu zeci de ani de experienţă spun că nu s-au mai confruntat niciodată în cariera lor cu o alcoolemie atât de ridicată la copii. „Am mai avut adulţi cu alcoolemie de 6-7 la mie, iar în cazul unora chiar s-a soldat cu deces. Niciodată n-am mai văzut aşa ceva la un copil", a declarat medicul Cătălina Ionescu de la Spitalul de Pediatrie.

Băiatul a ieşit din comă abia noaptea trecută, după mai bine de nouă ore de inconştienţă şi va mai rămâne internat câteva zile sub supravegherea medicilor. „Acum are dureri foarte mari de cap, ameţeli, îşi va reveni, dar trebuie să-i fie urmărite îndeaproape funcţiile vitale pentru că există risc", a mai adăugat doctorul Ionescu. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite