Ianuarie 2009, start la scumpiri!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile carburanţilor şi băuturilor au crescut de la 1 ianuarie. Urmează alimentele de bază. 2009 a debutat în forţă, cu scumpiri la benzină, motorină şi băuturile tari, din cauza măririi accizelor. În plus, deprecierea leului va urca semnificativ preţurile alimentelor.

Toate produsele care poartă accize sau alte taxe în euro s-au scumpit în prima zi a anului care tocmai a început.

Excepţie au făcut ţigările, al căror preţ a crescut în avans, în luna decembrie, cu 20 de bani/pachet, efect al unei accize mai mari cu 11 euro/1.000 de ţigarete.

Un leu în plus pentru sticla de tărie

Şi băuturile alcoolice s-au scumpit de la 1 ianuarie, ca urmare a unei accize care a ajuns la 750 de euro la suta de litri de alcool pur.

Cu cât băutura conţine mai mult alcool, cu atât influenţa noului curs va fi mai mare. De exemplu, în cazul unei sticle de votcă sau whisky de 1 litru (concentraţie alcoolică 40%), consumatorul final plăteşte cu aproximativ un leu în plus faţă de preţul plătit la sfârşitul lui 2008.

În schimb, pentru cafea prăjită sau solubilă, ca şi pentru articole din cristal sau bijuterii, accizele vor scădea şi este de aşteptat ca acestea să se ieftinească. La produsele de parfumerie şi armele de vânătoare, altele decât cele de uz militar, accizele au rămas neschimbate.

Pâine mai scumpă din trimestrul al doilea

Ameninţarea unui curs valutar dincolo de pragul de 4 lei/euro, în primul semestru din acest an, va scumpi semnificativ produsele din import.

Iar carnea şi produsele din carne se vor afla în topul scumpirilor, ţinând cont că ţara noastră importă cea mai mare parte din materia primă existentă pe piaţă. În plus, preţul pâinii ar putea creşte din al doilea trimestru, când este de aşteptat ca rezervele de grâu să se termine.

Preţul gazelor rămâne pe loc

Accizele au crescut de la 1 ianuarie şi pentru curentul electric distribuit în scopuri comerciale, dar şi pentru gazul natural distribuit în scop necomercial (pentru companii). Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis însă menţinerea  preţului la gazele naturale pentru populaţie şi la „lumină” pentru consumatorii casnici care nu şi-au schimbat furnizorul.

„ANRE a decis ca, pentru trimestrul I din 2009, să menţină nemodificat preţul gazelor naturale furnizate consumatorilor captivi, inclusiv casnici. Rămân nemodificate şi tarifele de distribuţie a gazelor naturale”, au anunţat oficialii ANRE la sfârşitul anului trecut.

De la 1 ianuarie, însă, românii vor scoate mai mulţi bani din buzunare pentru asigurarea de răspundere civilă auto, ca urmare, în special, a limitării comisionului practicat de intermediari la 15%.

Benzina, mai scumpă cu peste 15 bani

După ce scăderea cotaţiilor petrolului pe pieţele internaţionale a determinat, spre finalul lui 2008, scăderi succesive ale preţurilor la carburanţi şi pe piaţa românească, benzina şi motorina s-au scumpit din nou odată cu intrarea în 2009.

În timp ce cotaţia barilului de petrol atingea, la sfârşitul săptămânii trecute, 41 de dolari, cu 8% mai puţin faţă de preţul de închidere din ultima zi a anului trecut, principalele companii petroliere de pe piaţa românească operau scumpiri la pompă, din cauza modificării accizelor.

Pentru benzina fără plumb, acciza a crescut, de la 1 ianuarie, cu aproape 11 euro, până la 436 euro/tonă, iar pentru motorină – cu 11 euro, la 336 euro/tonă. O acciză mai mare înseamnă pentru consumatorul final benzină mai scumpă şi cu 19 bani/litru pentru unele sortimente, în timp ce preţul pentru un litru de motorină a urcat deja cu peste 16 - 17 bani. Mai mult, introducerea obligatorie a normelor Euro 5 determină o majorare cu 3% - 10% pentru preţurile tuturor tipurilor de carburanţi.

Frigul şi preţurile măresc întreţinerea
(Florel Manu)

Cheltuielile cu întreţinerea vor fi mai mari în acest an cu cel puţin 15 %. Factura la întreţinere va fi diferită pentru fiecare oraş în parte. În zonele în care autorităţile locale pot acoperi o parte din valoarea gigacaloriei sau a transportului agentului termic preţul va fi mai mic.

În localităţile în care nu este posibil acest lucru, cheltuielile se vor dubla. În Bucureşti, de exemplu, se plăteşte cel mai mic preţ pentru termoficare, 107 lei gigacaloria.  „Sistemele sunt gestionate din punct de vedere politic.

În Bucureşti, transportul agentului termic de către RADET este subvenţionat în proporţie de sută la sută”, a declarat preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari (FAPR), Radu Opaina. În multe zone din ţară valoarea gigacaloriei se apropie de  200 de lei, cum ar fi în Miercurea Ciuc, Sfântul Gheorghe, Iaşi, Botoşani, Galaţi, Mangalia sau Braşov.

În aceste condiţii factura la întreţinere pentru luna ianuarie va oscila între 252 de lei pentru o persoană care locuieşte la garsonieră până la 710 lei pentru o familie de patru persoane dintr-un apartament cu patru camere. Estimările sunt făcute de FAPR pentru apartamente dotate cu contoare pentru apă caldă şi rece.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite