Valentin Vasilescu: "Ţigareta II a fost o operaţiune cu arme, despre care Băsescu ştia"
0
Fostul comandant adjunct al Aeroportului Otopeni, din perioada scandalului Ţigareta II, Valentin Vasilescu, a declarat că Traian Băsescu ştia în perioada în care era ministru al Transporturilor că pe Aeroportul Otopeni se face trafic de arme dar nu a luat nicio măsură.
De asemenea, fostul comandant susţine că întreaga operatiune "Tigareta II" a fost de fapt "o operaţiune specială cu arme şi nu cu ţigări", potrivit Antena 3
"Eu am susţinut tot timpul că acolo a fost o operaţiune specială cu arme, şi nu cu ţigări, aşa cum s-a înscenat", a declarat Vasilescu într-o intervenţie la Antena 3.
Fostul comandant adjunct susţine că poate demonstra acest lucru cu unele înregistrări cu actualul şef al statului în momentul în care îl informa pe acesta de traficul de arme.
"Domnul Băsescu a intrat în panică, aşa cum a intrat şi acum în panică", a mai spus Vasilescu.