Strategul IBM spune că României îi lipseşte un brand

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul Sasha Strauss, care a făcut brandurile pentru companii ca IBM şi Microsoft, spune că România trebuie să se promoveze. România are o imagine proastă în presa străină pentru că nu are un brand coerent şi puternic.  

Profesorul universitar Sasha Strauss, de la Universitate California, Los Angeles susţine că ţara noastră are nevoie de un brand nu doar pentru a atrage turiştii, ci şi pentru a atrage investitorii şi pentru a creşte nivelul mândriei naţionale a românilor. Aflat pentru prima dată în România,Strauss a conferenţiat ieri, la Universitatea Agora pe tema „România, brandul de ţară”.
 
Într-un top al brandurilor de ţară care cuprinde 180 de ţări, România ocupă locul 149, după Eritrea, înaintea Osetiei de Sud şi a Libiei. „Acest loc nu este nici bun, nici rău. Exprimă doar nivelul la care turişti şi oameni de afaceri de peste tot din lume percep România”, spune profesorul Sasha Strauss, unul din cei trei profesori de branding strategic din SUA.

Brandul este un crez

„Celor care vin la mine şi îmi cer să le fac un brand, le spun că pentru aceasta este necesar un întreg proces. Un răspuns dat pe loc sau realizat în birou va fi unul greşit”, susţine Sasha Strauss. Pornind de la exemplul unor branduri celebre ca Nike, BMW, McDonald’s, Mickey Mouse sau Marylin Manson, Sasha Strauss a subliniat că un brand spune o poveste, transmite un crez şi o imagine.

„The land of choice” nu este concludent

Strauss a remarcat şi că singurele articole publicate în presa americană despre România, în ultima săptămână, au fost despre accederea Elenei Băsescu în Parlamentul European, despre patronii unor pub-uri din Marea Britanie care strângeau bani pentru copiii din România şi despre eforturile depuse de politicienii români pentru a satisface pretenţiile oficialilor de la Bruxelles.

„Este haotic. Se vede că nimeni nu se ocupă de această problemă”, subliniază profesorul american. Brandul „The land of choice” promovat în ultima vreme de Guvern nu i se pare acestuia concludent. „Nu este nici bun, nici rău. Este mediu”, spune el.

Paşi pentru un nou brand

Strauss a precizat că, pentru construirea unui brand de ţară cu impact pozitiv, trebuie să concureze economia, Guvernul, populaţia şi turiştii. El spune că pentru realizarea brandului trebuie făcute studii de cercetare: ce vor oamenii simpli, cei de afaceri, ce spun vecinii, ce vor să transmită lumii. Odată stabilite acest lucruri, vor fi transmise mai întâi în ţară, apoi în mediile diplomatice şi abia apoi turiştilor şi oamenilor de afaceri. „Dacă faci ţara diferită, turiştii şi oamenii de afaceri vor prefera România. Americanii ar vrea să audă despre România, dar li se spune despre Bulgaria, de exemplu”, a spus Strauss. Din punctul său de vedere Dracula ar fi un punct bun în brandul de ţară, dar nu suficient.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite