Judecător arestat pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Popescu este vicepreşedinte al Judecătoriei  Petroşani din 2006
Valentin Popescu este vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani din 2006

Vicepreşedintele Judecătoriei Petroşani, judecătorul Valentin Popescu, a fost arestat ieri pentru 29 de zile, fiind acuzat de cumpărare de influenţă, luare de mită în formă continuată şi trafic de influenţă în formă continuată.

Valentin Popescu a fost ridicat de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Alba, marţi seara, în urma unui denunţ, chiar de la Judecătoria Petroşani şi reţinut iniţial pentru 24 de ore. Tot atunci a fost reţinut şi un miner care l-ar fi ajutat pe Popescu să obţină un apartament executat silit.

Rechin imobiliar

Potrivit procurorilor, în 2007, judecătorul s-a folosit de o cunoştinţă de-a sa ca să poată cumpăra un apartament din Petroşani care fusese scos la licitaţie ca urmare a unei executări silite. Magistratul se afla în conflict de interese deoarece procesul îi fusese repartizat spre soluţionare chiar lui. De asemenea, Popescu a intervenit în luna februarie 2010 în cazul fiului celui pe care l-a făcut proprietarul apartamentului scos la licitaţie.

Tânărul fusese prins de poliţişti în timp ce conducea beat, aşa că a apelat la relaţiile tatălui său pentru a scăpa de poliţişti. Astfel, potrivit procurorilor, judecătorul Popescu a sunat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Deva şi le-a cerut medicilor de acolo să falsifice rezultatul probelor toxicologice.

În probatoriul procurorilor anticorupţie se mai arată şi că magistratul a primit mită de la alte două persoane pentru a le da soluţii favorabile în anumite dosare pe care le judeca.

Valentin Popescu a făcut recurs împotriva arestării preventive şi şi aşteaptă verdictul Înaltei Curţi.

Judecătorul este căsătorit, are un apartament în Petroşani, o casă în apropiere de oraş şi o casă de vacanţă în Parâng. El mai deţine o maşină, are depozite bancare de aproximativ 60.000 de lei şi un venit anual de 82.000 de lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite