Aninoasa, oraşul care trăieşte pe datorie

Dispariţia minei a însemnat falimentul localităţii, iar până şi administraţia locală recunoaşte că nu mai are nicio şansă de a se salva. Locuitorii din Aninoasa îşi caută de muncă în străinătate ori prin oraşele învecinate. Pentru mulţi, bruma de bani primită ca ajutor social este unica sursă de venit.

Primăria din Aninoasa a fost la un pas de a-şi anunţa „criza financiară" sau insolvenţa cum se numeşte procedura în cazul administraţiilor publice locale, după ce creditorii s-au mutat la uşa Primăriei, iar primarul Ilie Botgros recunoaşte că nu are cu ce să achite datoriile de peste 3 milioane de lei, la care se adaugă şi un credit bancar. Are câteve promisiuni de la centru pentru un ajutor financiar, dar până acum nimic nu s-a concretizat.

„Am fost la Bucureşti pentru a discuta situaţia economică dar va trebui să mai merg şi în această săptămână (săptămâna 2-7 mai)", afirmă edilul. Un milion de euro i-ar scoate din necaz însă banii aceştia înseamnă o adevărată comoară pentru administraţia locală.

Edilii au făcut „poteră" şi merg din casă în casă pe la localnici pentru a mai strânge măcar impozitele pe terenuri şi locuinţe, dar oamenii sunt săraci şi nu au de unde să plătească. Abia dacă reuşesc să trăiască de pe o zi pe alta din banii primiţi tot de la Primăria Aninoasa, în baza legii venitului minim garantat.

Declinul localităţii a început în 2006, când Explotarea Minieră a fost închisă, iar bugetul local a rămas fără principalul contribuabil, adică fără 22 de miliarde de lei vechi anual. Puţinii agenţi economici din Aninoasa nu pot compensa prin dările lor suma pierdută.

„Este o jale mare în Aninoasa. Au închis mina şi apoi s-a furat tot din ea, tot fierul vechi. Nu s-a mai făcut nimic pentru a le da ceva de lucru şi celor tineri şi în aproape patru ani oraşul a murit. Parcă au un plan să distrugă tot ce e bun în ţara asta. Azi au mai rămas în Aninoasa doar bătrânii şi cei care nu au bani să plece la muncă în străinătate. Nu au pe ce să pună mâna, nu este un loc de muncă să poată să-şi câştige pita", a spus Adalbert Naghy (72 de ani), fost miner la E.M. Aninoasa.

Mânâncă pe datorie

În lipsa unor alternative, oamenii pleacă rând pe rând din oraş. Pe străzile Aninoasei întâlneşti câte un bătrân care are norocul să fi muncit la mină. Pensia este îndestulătoare, aşa că îşi permite să stea la taifas cu alţi ortaci. Doar bătrânii mineri au scăpat de grija zilei de mâine.

Cei tineri îşi caută o viaţă mai bună în străinătate pentru că în oraşul în care s-au născut nu o vor avea niciodată. Aşa se face că în micuţa localitate minieră au mai rămas doar pensionarii sau cei foarte săraci care trăiesc de pe urma ajutoarelor acordate de stat. Viaţa acestor oameni înseamnă să se împrumute de la o lună la alta.

Îşi cumpără mâncarea pe datorie de la cele patru chioşcuri alimentare şi chiar şi piaţa şi-o fac tot pe caiet. Maria este singurul comerciant din piaţa oraşului şi recunoaşte că dacă nu şi-ar da marfa pe datorie ar fi în faliment în doar câteva zile.

„Este sărăcie mare, dacă vinzi pe zi de 70 de lei este foarte bine. Le dăm şi-i aşteptăm să primească ajutoarele sociale ca să-şi achite mâncarea. Aşa e în fiecare lună. Vin şi cumpără un kilogram de cartofi, o ceapă sau jumătate de kilorgram de fasole", spune femeia. Îşi aminteşte însă de vremurile când mergea mina, cum în câteva ore rămânea fără marfă.

O ruină

Sărăcia lucie în care se află localitatea se reflectă şi în rândul locuitorilor Aninoasei. Principala stradă n-a mai fost astfaltată de ani de zile, iar oraşul era să râmână şi izolat după ce podul de peste Jiu, care leagă urbea de restul Văii, s-a degradat şi a fost la un pas de a se prăbuşi.

Vechi de aproape 100 de ani, n-a mai fost reabilitat de jumătate de secol, însă se lucrează la el după ce Consiliul Judeţean şi Guvernul au dat nişte bani. După 1990 s-a început introducerea gazului metan în localitate, dar oamenii s-au văzut doar cu ţevile în faţa caselor pentru că banii necesari investiţiei s-au terminat. Apoi au venit cu reţelele de apă potabilă, dar tot pentru că n-au fost suficiente fonduri, localnicii au acum apă în case, dar nu şi canalizare.

„Asta e o treabă românească făcută cu succes în comuna Aninoasa, pentru că nu putem vorbi de oraş. Sunt comune în ţara asta mult mai dezvoltate decât noi. Vă spun că oraşul nu mai are viitor şi va rămâne un sat fără câini pentru că tendinţa este să se distrugă tot, nu să se facă ceva. De când s-a închis mina n-au făcut un loc de muncă măcar. Acum intră şi primăria în faliment, poate e mai bine aşa", a spus Mihai Roman, un miner pensionat.