Holocaustul bistriţean, comemorat după 65 de ani

În iunie 1944, trenurile morţii au transportat 6.500 de evrei din judeţul Bistriţa-Năsăud, trimişi de autorităţile hortyste către lagărul de la Auschwitz. La doar 4 kilometri de Bistriţa, pe un teren aparţinând fostei Ferme Stromboli, în prezent Staţiunea Pomicolă, a nceput, în mai 1944, calvarul a 6.500 de evrei.

Într-o singură lună, aici au pierit 300 de oameni, majoritatea copii, bătrâni şi femei. Restul au fost îmbarcaţi în două garnituri de tren cu destinaţia lagărelor de concentrare.

Doar unul din 10 s-a mai întors, a spus reporterilor „Adevărul” Fredi Deac, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Bistriţa-Năsăud.

Un teren împrejmuit şi două pietre funerare

Puţini mai ştiu ce grozăvii s-au petrecut în urmă cu 65 de ani pe petecul de pământ străjuit acum de câţiva pomi fructiferi. Este un perimetru de câţiva metri pătraţi, înconjurat cu un gard de plasă şi un lacăt pus ca să apere zona de câini şi alte animale.

Un monument micuţ, pe care apar câteva inscripţii în ebraică şi o piatră funerară, amplasată de fiul uneia dintre victime în memoria mamei sale. Buruienile au năpădit în timp în locul pe care acum 65 de ani au murit de foame, boli şi tortură 300 de oameni.

Au fost ridicaţi din case şi muribunzii

Fredi Deac, preşedintele comunităţii evreieşti din Bistriţa, asociaţie care mai numără acum 19 suflete, povesteşte cum a fost orchestrată întreaga grozăvie. El însuşi fiul unei femei care a supravieţuit ca prin minune într-un ghetou din Transnistria, a aflat povestea de la puţinii evrei care s-au mai întors.

„În ziua de 2 mai 1944, în oraşul Bistriţa, s-a răspândit zvonul că evreii vor fi ridicaţi şi deportaţi. Primarul de atunci, Kuales Norbert, pentru a aplana starea de spirit, l-a chemat pe preşedintele comunităţii evreieşti, Rozenfeld Aron, pentru a dezminţi categoric şi l-a ameninţat chiar cu trimiterea în faţa Curţii Marţiale pentru crearea şi răspândirea de zvonuri.

Dar de a doua zi, echipe formate din detectivi, poliţişti, funcţionari, jandarmi şi tineri levenţi (voluntari maghiari - n.r.) au descins la ora 7 dimineaţa şi au început ridicarea de la locuinţe a tuturor evreilor, inclusiv a celor bolnavi. Prin judeţ însă, unii au fost ridicaţi în toiul nopţii ca populaţia românească să nu sară în apărarea lor”, spune trist Fredi Deac.

Oamenii au fost încărcaţi în camioane, puse la dispoziţie de Primărie şi duşi la Ferma Stromboli, în ghetoul amenajat în livadă.
 
Deposedaţi de bagaje, fără hrană şi obligaţi să doarmă sub cerul liber, aceştia au murit pe capete: „Cei 300 de oameni care au pierit atunci în Bistriţa au fost aruncaţi într-o groapă comună, unii peste alţii.

Ceilalţi au fost duşi în lagărele de concentrare, în condiţii groaznice, cu două garnituri de trenuri de marfă, una cu 3.106 persoane la 2 iunie 1944, iar alta cu 2.875 de oameni la 6 iunie 1944. Dintre ei, 1.016 erau copii sub 13 ani”, îşi continuă relatarea Fredi Deac.

Comemorare la Sinagogă

Ieri, de la ora 17.00, la Sinagoga din Bistriţa, transformată cu sprijinul unei fundaţii în Centru Multicultural, comunitatea evreiască a organizat Comemorarea Victimelor Holocaustului.

Manifestarea a inclus un serviciu religios, o lansare de carte, un recital cameral şi un vernisaj de pictură şi sculptură.

Moartea ca o evadare

„Mi s-a spus că îşi găteau hrana în nişte vane luate tot din casele evreilor. Stăteau aici sub cerul liber, în condiţii groaznice”, relatează ceea ce i s-a povestit, arătând spre gardul  împrejmuit, Ioan Platon, directorul Staţiunii Pomicole din Bistriţa, în incinta căruia se află acum monumentul şi groapa comună.

Supravieţuitorii din ghetou au aflat foarte curând că soarta celor morţi pe dealurile Bistriţei a fost mai blândă decât calvarul care-i aştepta pe ei.