Herta Müller: „Securitatea este activă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflată la Bruxelles pentru a-şi promova cartea „Atemschaukel“ („Leagănul respiraţiei“), Herta Müller, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în 2009, a criticat Uniunea Europeană că nu a făcut presiuni asupra noilor state membre şi nu le-a cerut să se ocupe mai atent de trecutul lor comunist.

În opinia sa, foşti ofiţeri din poliţia secretă ocupă şi acum funcţii importante. „Ştiu că în România numeroase persoane care au lucrat pentru Securitate sunt acum în poziţii înalte, iar acest lucru nu are practic nicio consecinţă. Nu este important pentru societate", a declarat Herta Müller, conform publicaţiei EUobserver, citată de Realitatea TV.

„Aceşti oameni au obţinut atât de multă influenţă, încât au reuşit aproape să-şi refacă vechea lor reţea de putere, în care toţi se ştiu şi se servesc unii pe alţi. Este a doua viaţă a dictaturii. În circumstanţe diferite, organizate într-un mod diferit. Şi fără ideologie. Fără socialism", a adăugat scriitoarea.

Deranjată de acuzaţiile din România

Herta Müller a vorbit, concret, despre ineficienţa lustraţiei, atrăgând atenţia asupra lui Radu Tinu, fostul adjunct al şefului Securităţii din Timiş, care a recunoscut că i-a pus scriitoarei microfoane în apartament. Tinu, în prezent director la o filială din România a unei companii austriece de asigurare, a declarat anul trecut că Herta Müller a suferit de o boală mintală şi că îşi exagerează poveştile. El a mai spus, în glumă, că Securitatea merita Premiul Nobel.

„Acest lucru m-a iritat mult. Nu că el există, ci că deţine această funcţie, că cea mai mare companie de asigurări din Austria - Staedtische Versicherung - angajează astfel de oameni. Şi că cineva ca el are o astfel de poziţie în România, încât se poate exprima în toate ziarele. Acest lucru nu ar fi fost posibil în Germania", a subliniat ea.

Lobby pentru un roman

Romanul „Atemschaukel" („Leagănul Respiraţiei"), pe care autoarea l-a promovat la Bruxelles, este scris după o serie de convorbiri ale Hertei Müller cu poetul Oskar Pastior. Cartea are ca temă deportarea etnicilor germani din România în lagărele de muncă din URSS, în 1945, şi va apărea anul acesta şi la Editura Humanitas Fiction.

"Ştiu că, în România, numeroase persoane care au lucrat pentru Securitate sunt acum în poziţii înalte, iar acest lucru nu are practic nicio consecinţă. "
Herta Müller
scriitoare

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite