S-au oprit înscrierile la „Spiru Haret”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acestea vor fi reluate după data de 15 august, când şi textul de ordonanţă va fi emis. Directorul „Spiru Haret” Satu Mare, Anca Petran, îi asigură pe studenţi că diplomele nu vor fi anulate.

Peste 1.600 de studenţi sătmăreni ai Univesităţii „Spiru Haret” stau cu sufletul la gură şi aşteaptă să se clarifice disputa din conducerea universităţii şi ministrul Ecaterina Andronescu.
O echipă a ministerului a fost trimisă în control la „Spiru Haret” pentru a monitoriza activitatea până ce aceasta va fi pusă în legalitate. Iniţiativa ministrei de a valida diplomele obţinute de studenţii „Spiru Haret” prin examene susţinute la alte universităţi este privită cu multă reticenţă de absolvenţi, şi mai ales de conducerea universităţii. La Satu Mare, directorul „Spiru Haret”, Anca Petran susţine că este o batjocură la adresa lor în condiţiile în care nicio lege nu poate fi anulată de un minister.
„Nu se pot anula aceste diplome din moment ce noi funcţionăm legal. Până nu ni se prezintă negru pe alb o încălcare a unui text de lege, până atunci vom susţine în continuare că funcţionăm absolut legal. Nu se vorbeşte niciunde de aşa ceva. Dacă se vor modifica şi condiţiile, universitatea îşi va permite aşa ceva.  Ministerul Educaţiei nu înţelege tehnologia noastră, cum reuşesc 2.200 de profesori univesitari să suprevegheze examenele la sutele de mii de studenţi”, a declarat Anca Petran. Ea susţine că pe 15 august va fi emisă o ordononaţă de guvern, care va remedia situaţia.

Înscrierile au fost stopate


În momentul de faţă, la Satu Mare nu se fac înscrieri până ce situaţia nu va fi clarificată. Directorul punctului susţine că, în anii trecuţi, marea avalanşă de candidaţi a fost abia în luna august.
„Şi în acest an va fi la fel. În această perioadă nu mai facem înscrieri, aşteptăm să iasă textul ordonanţei, care va repara greşeala ministerului. Studenţii «Spiru Haret» trebuie să ştie că universitatea nu va avea probleme, diplomele nu pot fi anulate, iar înscrierea se va face după data de 15 august”, a mai precizat Anca Petran.

Cea mai ieftină universitate

Dintre toate universităţiile existente, „Spiru Haret” practică preţuri sub preţul pieţei. Un an de studiu costă doar 1.080 de lei, jumătate din tarifele practicate de celelalte instituţii de învăţământ superior. Durata studiilor, pentru toate specializările este de trei ani, inclusiv la Ştiinţele Juridice. „Am fost atacaţi pentru aceste tarife. Ministerul nu vrea să accepte numărul mare de candidaţi care se încriu la noi”, a mai declarat Anca Petran.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite