Hamas respinge convocarea de alegeri generale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hamas respinge convocarea de alegeri generale
Hamas respinge convocarea de alegeri generale

Mişcarea palestiniană Hamas a respins vineri decretul preşedintelui Autorităţii Naţionale Palestiniene de convocare a unor alegeri generale în ianuarie 2010, apreciind că acesta este ilegal şi neconstituţional.


Mai citeşte şi:



"Acest decret este o lovitură dată eforturilor egiptene" în vederea unei reconcilieri palestiniene, a declarat la Gaza purtătorul de cuvânt al Hamas, Fawzi Barhum, denunţând o "tentativă deliberată a lui Mahumud Abbas de a întări divizarea şi de a acapara scena palestiniană".

"Este o decizie ilegală şi neconstituţională", a afirmat purtătorul de cuvânt al Hamas, precizând că mandatul preşedintelui ANP a expirat şi că acesta nu mai este abilitat să emită astfel de decrete.

Mandatul preşedintelui Abbas, ales în ianuarie 2005, urma să expire în ianuarie 2009, dar acesta a fost prelungit de ANP pe termen de un an în baza unei prevederi a legii electorale care stipulează o astfel de opţiune în cazul organizării scrutinelor legislativ şi prezidenţial în acelaşi timp. Hamas a contestat însă legalitatea acestei extinderi a mandatului.

În virtutea legii fundamentale palestiniene, Abbas trebuia să proclame alegeri generale cu trei luni înainte de data desfăşurării propriu-zise.

Potrivit Agerpres, 24 ianuarie 2010 este data expirării mandatului de patru ani al Consiliului legislativ palestinian, parlamentul ANP, ales în 2006.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite