O angajată a Guvernului, împuşcată prin pernă de prietenul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roxana Lupu (28 de ani), referent la Comisia de Prog­noză din cadrul Guvernului României, a rămas fără ochiul drept după ce a fost împuşcată de prietenul său, Constantin Stoica (32 de ani).

Totul s-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, în cartierul bucureştean Militari, la scurt timp după ce bărbatul se întorsese de la serviciu.

În jurul orei 23.30, după o ceartă cu scântei, Constantin a trântit-o pe Roxana în pat, i-a pus perna pe faţă, apoi a împuşcat-o cu un pistol cu bile în cap.

Tânăra a fost transportată imediat după incident la Spitalul Clinic de Oftalmologie, dar medicii nu au mai reuşit să-i salveze ochiul drept. De aici, a ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde a fost internată la terapie intensivă.

„Iniţial, am crezut că prietenul meu vrea să  mă sufoce, dar m-am trezit cu o lovitură puternică în ochi. Nu mi-am dat seama că am fost împuşcată. Am crezut că m-a lovit cu pumnul. După câteva secunde am realizat că îşi descărcase arma în capul meu”, ar fi mărturisit Roxana Lupu rudelor sale, înainte de a fi transportată la spital.

Constantin Stoica are însă altă variantă. El a declarat poliţiştilor că a vrut doar să o sperie pe fată, dar pistolul cu bile s-a descărcat din greşeală.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite