Guvernul taxează şi mâncarea din import

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Importatorii care achiziţionează cereale, carne, zahăr, peşte sau fructe şi legume din Uniunea Europeană vor plăti TVA în România. Combaterea evaziunii fiscale va însemna, de fapt, tot majorări de taxe. Produsele de lux vor redeveni accizabile, iar preţul alimentelor s-ar putea majora.

Proiectul de ordonanţă prin care Guvernul vrea să combată evaziunea fiscală are atâtea neajunsuri încât oamenii de afaceri şi liderii asociaţiilor din domeniile afectate sunt convinşi că măsurile astfel preconizate vor avea, de fapt, efecte adverse în economie.

Pe de-o parte, între producătorii autohtoni şi comercianţi se vor produce blocaje imposibil de depăşit, iar de cealaltă parte importatorii de alimente vor avea costuri mai mari pentru că vor plăti TVA în România, nu în ţara de origine a produselor importate.

Blocaj între comercianţi şi producători

„În România, TVA (19%) este mai mare decât în ţările de origine, mai ales în cazul alimentelor, pentru care se aplică de regulă cote reduse", ne-a explicat Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară (FSIA). Până acum, achiziţiile intracomunitare presupuneau plata TVA în ţările de origine ale produselor - taxă care era deductibilă în România şi, în plus, cota de TVA este mai mică în multe dintre ţările membre UE decât la noi.

Reamintim că Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru produsele alimentare de bază se situează la mai puţin de 10% în statele membre ale Uniunii Europene, mult sub nivelul de 19% practicat în prezent în România. În noile condiţii fiscale, producătorii sunt obligaţi practic să plătească TVA într-un ritm mai alert decât cel în care îşi iau banii pe marfa vândută.

„Noi recuperăm banii de la comercianţi în 70-90 de zile, dar la stat trebuie să plătim TVA în mai puţin de 30 de zile. Asta ne va arunca într-un blocaj din care nu ştiu cine poate să iasă", ne-a declarat Romulus Dascălu, preşedintele patronatului Garant. El arată că statul nu recunoaşte sumele blocate în TVA de recuperat cu întârziere. Mai mult, faptul că tot mai multe magazine mici dau faliment conduce la imposibilitatea ca producătorii să-şi mai recupereze într-un timp rezonabil sumele blocate în mărfurile nevândute.

Toate acestea vor conduce într-un final la majorări de preţuri, mai ales la produsele alimentare importate din UE. Adăugaţi aici faptul că între 60% şi 80% din alimentele vândute în România provin din import şi veţi avea adevărata dimensiune a efectelor pe care le va avea ordonanţa guvernamentală asupra acestei pieţe.

Ordonanţa este neconformă

În nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă, Ministerul Finanţelor admite că taxarea inversă şi aplicarea TVA în interiorul ţării pentru achiziţiile intracomunitare contravine regulamentelor Comisiei Europene, însă îşi asumă eventualele sancţiuni.
„În cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri din anumite categorii cu risc crescut de fraudă, proiectul de act normativ contravine Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun de TVA", se arată în nota de fundamentare.

Şi aplicarea taxării inverse pentru livrarea în interiorul ţării a bunurilor din anumite categorii cu risc crescut de fraudă, altele decât cele prevăzute de Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun de TVA, este neconformă fără a obţine o derogare în acest sens.

Cum se combate evaziunea

- Inspectorii Gărzii Financiare pot opri maşinile pentru control şi îi pot percheziţiona pe contribuabilii suspecţi de evaziune;
- TVA se plăteşte la intrarea în România a mărfurilor importate, nu în ţara de origine;
- Plătitor de TVA este beneficiarul, nu furnizorul sau intermediarul;
- Revin sau intră în sfera produselor accizabile: cafeaua verde, iahturile, parfumurile, bijuteriile (cu excepţia verighetelor).

Calendarul protestelor

- Confederaţiile sindicale îşi vor intensifica protestele, urmând ca acestea să culmineze cu o grevă generală pe 31 mai.
- Ion Popescu, preşedintele confederaţiei Meridian, a anunţat că pe 31 mai toate trenurile, de călători sau de marfă, se vor opri pe calea ferată.
- Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a spus că profesorii vor intra şi ei pe 31 mai în grevă generală pe termen nelimitat.
- Până atunci vor fi organizate pichete şi demonstraţii, iar în ziua în care Guvernul îşi va asuma răspunderea pe pachetul legislativ şi scrisoarea către FMI, se va organiza un lanţ uman la Parlament.
- Dumitru Costin, preşedintele BNS, speră ca la această acţiune să se alăture şi lucrători din domeniul privat, nu numai în semn de solidaritate, ci şi pentru că şi ei vor fi afectaţi de scăderea pensiilor şi a salariilor bugetarilor.

Acciză pe coada vulpii

Statul va reintroduce accize la produsele considerate a fi de lux, cum ar fi iahturile, armele, bijuteriile şi blănurile naturale, altele decât cele de oaie şi capră. Această măsură face parte din proiectul pentru ordonanţa de urgenţă privind combaterea evaziunii fiscale.

Printr-o astfel de măsură, Guvernul urmăreşte să aducă mai mulţi bani la bugetul de stat pentru a putea echilibra diferenţa dintre veniturile încasate şi cheltuielile efectuate, adică deficitul bugetar. Nu vor fi accizate bărcile, cu sau fără motor, cu lungime mai mică de 8 metri şi cu motor mai mic de 25 cai putere, precum şi iahturile şi alte nave şi ambarcaţiuni destinate utilizării în sportul de performanţă.

De asemenea, vor fi scutite de la plata accizelor şi produsele exportate direct de operatorii economici, producători sau prin operatori care îşi desfăşoară activitatea pe bază de comision, produse provenite din donaţii sau finanţate direct din împrumuturi nerambursabile, precum şi produsele livrate la rezerva de stat şi la rezerva de mobilizare. Accizele vor fi percepute firmelor, asociaţiilor familiale şi persoanelor fizice autorizate care produc sau achiziţionează din teritoriul comunitar ori din afara teritoriului comunitar astfel de produse.

Anul trecut, în octombrie, Guvernul a decis, tot printr-o ordonanţă de urgenţă, că, de la data de 1 ianuarie 2010, va elimina accizele pentru produsele de lux, tocmai pentru că taxarea nu era conformă cu legislaţia europeană. „Se încalcă prevederile articolului 90 din Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene" se arăta în nota de fundamentare din octombrie 2009. În prezent, Guvernul îşi asumă eventualele sancţiuni ale Comisiei Europene şi va aplica taxarea diferenţiată pentru această categorie de produse.

Nivelul accizelor la produsele de lux

Blănurile naturale vor fi accizate cu 45%, iahturile şi alte nave şi ambarcaţiuni de agrement cu 5%-15%, bijuteriile din aur şi/sau platină cu 15% (verighetele fac excepţie, fiind accizate cu doar 10%), produsele de parfumerie cu 10%-35%, armele de vânătoare, altele decât cele de uz militar, cu 100%.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite