Guvernul Bulgariei va modifica taxa de pod de la Ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul Prieteniei
Podul Prieteniei

Un parlamentar al partidului aflat la guvernare în Bulgaria a afirmat că Executivul de la Sofia se pregăteşte să modifice taxa de trecere a podului peste Dunăre ce leagă Ruse de Giurgiu, aşteptând o poziţie şi din partea României, informează Sofia News Agency.

Plamen Nunev, parlamentar GERB, a declarat că Executivul condus de Boris Borisov va include acest subiect pe agenda întâlnirii săptămânale a guvernului de saptamâna aceasta sau de miercurea viitoare.

"Premierul Boiko Borisov a spus clar când a fost ultima dată în România că Bulgaria va acţiona pentru reducerea taxei pentru podul de peste Dunăre. Aceasta a fost una dintre primele chestiuni discutate în timpul vizitei sale la Bucureşti. Bulgaria aşteaptă poziţia României, dar, din partea noastră, ministrul pentru dezvoltare regională, Rosen Plevneliev, lucrează la o analiză a situaţiei si curând va fi prezentată Consiliului de Miniştri o propunere de reducere a taxei", a explicat luni deputatul Plamen Nunev.

Cetăţenii din Ruse au protestat de mai multe ori faţă de taxa pentru trecerea singurului pod operaţional peste secţiunea bulgaro-română a Dunării în speranţa că ea va fi eliminată sau cel puţin redusă substanţial. Taxa pentru trecerea podului este de 12 euro pe maşină dus-întors. Camionetele şi microbuzele trebuie să plătească, însă, 12 euro, camioanele sub 12 tone au de plătit 18 euro, iar pentru cele de peste 12 tone taxa este de 25 de euro.

În septembrie 2010, în timpul unei vizite la Ruse, ministrul bulgar de finanţe a declarat că taxa de pod ar trebui să fie redusă la 1,5-2 euro pentru automobile.

Singurul pod peste Dunare care leagă Bulgaria de România a fost construit în 1954, la iniţiativa lui Stalin, mai scrie Sofia News Agency.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite