"Guvernul ne-a dat două sediuri"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o română aproximativă, "comisarul" Rostaş arată cum s-au implicat politicieni de prim rang în afacerea "Sever Mureşan" Aşa cum am promis în ziarul de sâmbătă, publicăm azi

Într-o română aproximativă, "comisarul" Rostaş arată cum s-au implicat politicieni de prim rang în afacerea "Sever Mureşan"

Aşa cum am promis în ziarul de sâmbătă, publicăm azi integral dezvăluirile aşa-zisului "comisar al drepturilor omului" Ştefan Rostaş, omul care a încercat, prin intermediul Rompres, să inducă opinia publică în eroare cu privire la faptul că, pe 4 ianuarie, Sever Mureşan va fi graţiat de preşedintele Franţei.

În cele ce urmează, Rostaş face dezvăluiri despre culisele afacerii "Sever Mureşan-OEDO". Şi despre modul cum Ion Iliescu, Gigi Becali şi alţii au participat la lansarea deja controversatei "OEDO România". O organizaţie care, aşa cum susţine Rostaş, ar avea în România suţinere înaltă: la guvern şi la preşedinţie.

Încă de miercurea trecută, de la începutul investigaţiilor legate de culisele afacerii "Mureşan-OEDO", "Adevărul" a încercat să-l găsească pe "comisarul" Rostaş, emitentul de la Strasbourg al comunicatului privind iminenta "graţiere" a lui Sever Mureşan. Telefonic, nu am reuşit să vorbim cu Ştefan Rostaş. Abia joi seară, după insistenţele noastre, pe poşta electronică a sosit de la Strasbourg, într-o limbă română aproximativă, şi răspunsul "comisarului".

"Adevărul": Domnule comisar Ştefan Rostaş, ce reprezintă, de fapt, OEDO?

Ştefan Rostaş: OEDO este o organizaţie, constituită la Strasbourg - Franţa, conform legii din 1 iunie 1924, şi conform Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. Este înregistrată la Ministerul Justiţie al Franţei şi MAE Franţa, şi nu are interese persoanale, şi nici aşa cum scrie în "Adevărul".

În ceea ce priveşte asociaţia (n.r. - ciudata organizaţie "CE-ONU", prima organizaţie din care a făcut parte Rostaş), care este pusă pe site-ul dvs., este o asociaţie din 2005 care nu mai există, şi nu mai sunt membru al acestei asociaţii, pentru că este radiată. Doar că site-ul mai există, s-a cerut radierea, dar persoanele care se ocupă de la firma aceea nu au şters-o. Asta nu e vine mea.

A: În ce relaţie sunteţi, domnule Rostaş, cu următoarele persoane: Ion Iliescu, Gigi Becali, Gelu Voican-Voiculescu, Mircea Chelaru, Horia Alexandrescu? Dar cu Gigel Lazăr? Dar cu Marius Uşurelu?

Ş.R.: Sunt doar nişte oameni care au avut plăcerea şi onoarea să devină membri la OEDO. Şi doresc să mai spun următoarele: în decembrie 2006, am venit în România în ceea ce priveşte (sic!) dosarul dlui Florentin Scaleţchi, preşedinte OADO, pe care acolo am avut onoarea să-l cunosc pe dl Gelu Voican-Voiculescu (…) Pe 6 ianuarie 2007, m-am întors în România pentru dosarul Scaleţchi.

După ce s-au început negocierile cu mai multe ministere din România şi alte instituţii din Europa, dl Voican-Voiculescu mi-a propus să facem un partenariat (sic!) cu OEDO şi OADO în România. Pe timpul acela, era preşedintă dna Margat Nicoise, la această organizaţie, în Strasbourg, iar dna preşedintă a convocat o adunare generală pentru propunerea mai sus-menţionată.

Răspunsul fiind favorabil, am trecut la semnarea parteneriatului. După trei sau patru săptămâni, l-am întâlnit pe dl Lazăr Gigel la o întrunire la Parlamentul României. Dl Voican-Voiculescu şi dl Uşurelu, care este un bun membru al PSD şi al familiei dlui preşedinte Ion Iliescu, s-a propus să constituim o filială în Bucureşti, România. Pe dl George Becali l-am întâlnit prin intermediul dlui Voican-Voiculescu, la care dna Scaleţchi ne-a rugat să mergem la dl Becali pentru a cere sfaturi în ceea ce privea dosarul dlui Scaleţchi. Pe dl Mircea Chelaru l-am cunoscut la sediul OADO.

Când era dl Scaleţchi arestat, a fost o conferinţă de presă pe care dl Voican-Voiculescu a ţinut-o şi am participat şi eu, iar dl Mircea Chelaru jr era prezent, pe atunci lucrând pentru ziarul "Atac". După ce s-a terminat conferinţa de presă, a intrat cu mine în discuţie şi am schimbat cărţile de vizită. Când s-a decis constituirea Filialei OEDO în România, l-am contactat dacă doreşte să fie membru în calitate de preşedinte Comisia mass-media.

Doar atât. Şi răspunsul dlui Chelaru a fost favorabil. Pe dl Horia Alexandrescu şi pe dl Gabriel Homotescu mi i-a prezentant dl dr. Kannan Adbul Wahab, cred. Nu mai sunt sigur, dar cred că el mi i-a prezentat. În ceea ce priveşte legătura mea cu persoanele citate mai sus, nu am nimic personal, ci colaborăm doar pe plan profesional.

A: Au avut toate personalităţile politice mai sus invocate vreo contribuţie la demersul OEDO pentru graţierea lui Sever Mureşan?

Ş.R.: În ceea ce priveşte graţierea dlui Andrei Sever Mureşan, nici o personalitate din membrii noştri nu a luat contact pentru cererea de graţiere, ci doar personalul permanent era la curent că s-a angajat cerere de graţiere pentru dl Mureşan, pentru că era ceva delicat.

A: Cum se face, domnule Rostaş, că ştiaţi dinainte că Sever Mureşan va fi graţiat pe 4 ianuarie 2008, de către preşedintele Franţei?

Ş.R.: Avem contacte permanente cu Preşidenţia (sic!) Franţei. Pentru că nu suntem o organizaţie-fantomă, ci, din contră, suntem o organizaţie de respect. Nu ştiu cum se poate spune că organizaţia OEDO este o organizaţie-fantomă, când Guvernul României ne-a pus la dispoziţie 2 sediuri (sic!) etc.? Şi chiar Ministerul Afacerilor Externe al României ştie de iniţiativele noastre, despre dosarul Mureşan, este la curent reprezentanţa României pe lângă Consiliul Europei şi Preşidenţia (sic!) României şi, mai direct, dl Traian Băsescu, eu personal l-am ţinut şi îl ţin la curent atât cât şi (sic!) Ministerul de Externe al României.

Din fericire, nu îmi pasă ceea ce spune lumea despre mine şi OEDO România, pentru că, din fericire, MAE al României a verificat OEDO la Ministerul Justiţiei al Franţei, înainte de a ne stabili în România. Şi chiar o ordonanţă de guvern pentru funcţionarea OEDO în România a fost emisă.

A: Dacă totul este atât de OK, de ce credeţi că unele persoane au altă părere atât despre dvs., cât şi despre OEDO?

Ş.R.: Îmi pare rău să văd că se vorbeşte aşa de rău de mine. Eu am venit pentru domnul Scaleţchi, în România nu am venit să fac filială. Ci pentru a aduce susţinere poporului român. Noi am părăsit România, în 1979, şi părinţii mei ştiau ce rău e în România. Când este un bun compatriot, nu e bine. Doar dacă eşti un escroc, aşa cum sunt alţii, atunci e bine. Din fericire, pe mine nimeni nu mă poate corupe, pentru că am crescut într-o ţară democratică. Şi mă mândresc cu asta. Din păcate, alţii abuzează de bunătatea altora.

A: De ce nu mai veniţi în România, unde toţi aceşti oameni şi mulţi alţii vă aşteaptă? Aveţi datorii - financiare sau de altă natură - la astfel de oameni?

Ş.R.: În România, am mai fost în decembrie şi mă întorc peste câteva zile. Din fericire, nu am datorii la nimeni şi nu sunt nici un escroc, aşa cum se spune pe site-ul dvs. Toate acestea reies dintr-un comunicat ce l-a dat domnul Lazăr Gigel, fost preşedinte OEDO România, deoarece comitetul OEDO România l-a exclus pe domnul Lazăr, pentru că inventa şi, după aceea, s-a descoperit că dânsul a avut antecedente penale. Aşa că mă urăşte. De ce? Nu ştiu. Oricum, nu eu l-am exclus.

Eu nu am nimic de ascuns, dar poate cineva vrea să mă discrediteze sau, mă rog, treaba lor. Şi cu escrocheria, ce tot spune (sic!) şi de unde aţi luat-o, nu mă interesează pentru că nu mă simt. Eu sunt o persoană plecată din România de la vârsta de 3 ani, aşa că nu sunt un român flămând şi nu umblu după banii lor. Departe de mine aşa ceva. Haideţi să vă mai spun un lucru.

În 27 iulie anul trecut, am organizat o conferinţă la Comisia Europeană. Am avut totul OK, dar vă mărturisesc că ce (sic!) mi s-a întâmplat atunci nu mi s-a întâmplat niciodată în viaţa mea. Un parlamentar pe numele de George şi nu mai ştiu eu cum i-a cerut la cineva de la Comisia Europeană să nu ne mai acorde acea sală. De ce? Pentru că cineva din Bucureşti nu vor (sic!) ca multe lucruri să iasă la iveală.

Şi asta este totul. Nu ştiu dacă vă amintiţi de cazul Maria Ziavoc şi domnul Filaret şi alţi bătrâni, la care eu am cerut personal cererea de graţiere către domnul preşedinte Traian Băsescu. Şi m-am bucurat nespus. Pentru ceea ce fac şi tot ceea ce vedeţi fac benevol şi sunt mândru, dar cineva nu vrea de noi, pentru că le este frică că (sic!) îşi pierd locul. În încheiere, eu vă rog să comunicaţi poporului român că uşile OEDO România sunt deschise, pentru orice susţinere şi ajutor social. La mulţi ani!

Rostaş, un personaj controversat

Ştefan Rostaş este omul care, în cursul anului trecut, a reuşit să adune sub o singură pălărie personaje politice precum Ion Iliescu sau Gigi Becali, care altfel n-ar fi visat niciodată să stea alături şi să-şi dea mâna. Şi tot Rostaş este omul care, aşa cum a relatat deja Gelu Voican-Voiculescu, a pus pe drumurile Bruxeles-ului degeaba mai mulţi oficiali, inclusiv pe IPS Pimen.

Ultima ispravă a "comisarului" Rostaş? Un comunicat către ţară dat prin intermediul agenţiei Rompres, prin care a încercat să inducă în eroare opinia publică din România în legătură cu o aşa-zisă graţiere a omului de afaceri Sever Mureşan. O graţiere care, potrivit unui comunicat al aşa-zisului comisar pentru drepturile omului Ştefan Rostaş, ar fi urmat să aibă loc pe 4 ianuarie 2008. O graţiere care, după cum s-a văzut, nu a avut loc. Deci Rostaş a minţit.

Comunicat de Presa

Organizatia Europena pentru Drepturile Omului, cu sediul de la Strasbourg, prin persoana Domnului Comisar Stefan ROSTAS, isi exprima bucuria si reusita, in ceea ce priveste negocierea cu Presidentia Frantei si Ministerul Justitiei al Frantei, pentru punerea in Libertate si anularea Procesului, ce a fost Emis pe Numele Domnului Andrei Sever MURESAN, de catre Autoritatile Franceze , la Cererea Autoritatilor Romane la inceputul acestui an.

De asemenea ,pe data de 4 ianuarie 2008 se semneaza gratierea Domnului Andrei Sever MURESAN, de catre Presedintele francez Nicolas SARKOZY.

Totodata, doresc sa fac Public, ca acest Proces nu era un proces si o lupta usoara, din motive ca statul Roman intrucat si Servicile Romane au fost implicate, dar dupa o ancheta de 4 luni, straduinta agentilor pe langa Organizatia Europeana pentru Drepturile Omului a fost o reusita, intrucat Ministerul Justitiei al Frantei , a anulat procesul Domnului Andrei Sever MURESAN.

Mai multe Agentii de Securitate Europene au dovedit ca dosarul MURESAN, a fost facut la CERERE, si mai ales ca persoana care a cerut ca Domnul Andrei Sever MURESAN, sa fie pus dupa Gratii este un inalt demnitar roman, al carui nume nu poate fi divulgat.

Din fericire, toti membri Organizatiei noastre, ne bucuram de aceasta Misiune reusita si am dovedit inca o data determinarea noastra in ceea ce priveste lupta impotriva Coruptiei la Nivel European. Si sper ca asemenea dosare, ( la Cerere ) sa nu mai existe , iar ca noul Ministru al Justitiei Doamna Norica NICOLAI, va face tot posibilul ca dosare Instrumentate sa nu mai fie facute , pentru a-si dovedi indeplinirea angajamentelor luate catre Comisia Europeana.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite