Guvernele UE răpuse de criză

Măsurile dure de austeritate luate de ţările europene au lăsat urme politice adânci. 17 guverne au căzut de la începutul crizei datoriilor.

Criza economică a început să lovească în liderii politici în februarie 2009. Letonia intră într-o recesiune brutală, iar premierul leton, Ivars Godmanis, a fost nevoit să-şi depună mandatul, după ce jumătate dintre partidele coaliţiei de centru-dreapta aflată la putere i-a retras sprijinul.

Două luni mai târziu premierul ceh  Mirek Topolanek cade şi el. Acesta este nevoit să renunţe la şefia Executivului chiar în momentul în care ţara sa deţinea preşedinţia rotativă a UE.

În toamna lui 2009, mai exact în octombrie, începe „cutremurul economic din Grecia" cu prima victimă politică: conservatorul Kostas Karamanlis este înlocuit de Georgios Papandreou. Acesta avea să descopere şi să spună UE adevărata valoare a deficitului bugetar, iar Grecia este nevoită la câteva luni să ceară ajutor urgent de la Comisia Europeană şi de la instituţiile financiare internaţionale. 

Doi ani mai târziu, după o criză fără precedent care a pus în pericol până şi moneda euro, Papandreou demisionează, în noiembrie 2011, pe fondul celor mai dure măsuri de austeritate şi a celor mai violente proteste din ţară. 

În mai 2010, recesiunea lovea economii puternice ale UE, iar următoarea ţară care a dat tribut un premier a fost Marea Britanie. Echipa lui Gordon Brown e înlocuită la alegerile din mai 2010 cu cea a actualului premier David Cameron în coaliţie cu liberalii lui Nick Clegg. 

Yves Leterme, în Belgia, a fost prima victimă a verii lui 2010, după care a urmat o perioadă critică în istoria politică a UE: eşecul formării unui guvern vreme de peste un an. În decembrie anul trecut, socialistul Elio di Rupo reuşeşte să formeze o coaliţie, care este şi acum la putere. 

O nouă înfrângere politică se înregistrează în Finlanda unde primul ministru Mari Kiviniemi demisionează după înfrângerea  din iunie 2011, în alegerile parlamentare.  

Primele „cutremure" politice din sudul Europei

Primăvara lui 2011 anunţă marile schimbări din sudul Europei: Portugalia, Spania, Italia şi, un an mai târziu, Franţa.  Primul ministru portughez Jose Socrates şi-a prezentat demisia pe 23 martie după lansarea unui program de austeritate respins de opoziţie.

Premierul irlandez de centru dreapta, Brian Cowen, care a preluat postul în 2008, a fost şi el victimă a crizei din zona euro, în februarie anul trecut. Irlanda avea să fie al doilea stat membru UE, după Grecia, care a avut nevoie de ajutorul FMI. 

Guvernul premierului slovac Iveta Radicova a căzut pe fondul unor tensiuni politice interne care au pus în pericol strategiile UE de salvare.

Trei Decapitări într-o lună

După trei mandate în fruntea Executivului de la Roma, Silvio Berlusconi a trebuit să plece după ce a pierdut şi majoritatea parlamentară. El a demisionat pe 12 noiembrie 2011  şi a fost înlocuit de fostul comisar european Mario Monti.

Premierul spaniol Jose Rodriguez Zapatero a pierdut multe voturi pe fondul măsurilor de reformă şi al nemulţumirilor populaţiei care se confruntă cu cea mai mare criză de pe piaţa muncii din UE. Slovenia a înregistrat şi ea o schimbare de guvern: social-democratul Borut Paho a fost înlocuit, în fruntea executivului, de Zoran Jankovic.

În aprilie apar probleme şi în Olanda unde extremiştii de dreapta se opun bugetului propus de echipa premierului Mark Rutte, iar acesta este nevoit să plece.

România a fost următoarea pe harta „victimelor politice ale crizei" cu o cădere aşteptată a Guvernului Boc în februarie 2012 şi una surprinzătoare a echipei lui Mihai Răzvan Ungureanu, luna trecută. În mai, în Franţa, Francois Fillon pierde puterea odată cu victoria socialiştilor lui Francois  Hollande, în alegerile prezidenţiale. 

Criza datoriilor şi austeritatea

Criza datoriilor de stat din zona euro a început la sfârşitul lui 2009 în Grecia, când guvernul elen a anunţat un deficit bugetar de peste 13% din PIB, cu mult peste estimările înaintate de cabinetul anterior către autorităţile UE, în contextul în care datoria publică ajunsese la 120% din PIB.

Costurile de finanţare ale statului elen au crescut puternic, iar criza s-a extins ulterior şi către alte state cu datorii şi deficite mari - Spania, Portugalia sau Irlanda. Au existat voci care au susţinut chiar că economia franceză sau cea britanică devin, în acest context, destul de vulnerabile.

În ciuda măsurilor de austeritate adoptate contra unor ajutoare financiare acordate de marii finanţatori - tăieri de salarii, creşteri de taxe, reduceri de cheltuieli bugetare, multe dintre statele „cocoşate" de criză nu au făcut altceva decât să se adâncească şi mai mult în probleme. 

Merkel joacă tare cu Bruxelles-ul şi rezistă la Berlin

Foarte puţini lideri politici au reuşit să se menţină la putere după ce criza a determinat Bruxelles-ul să oblige guvernele lor să ia măsuri drastice de limitare a cheltuielilor bugetare, de reducere a deficitelor şi a datoriilor publice.

Analiştii europeni apreciază că testul de foc al rezistenţei politice va fi în Germania, la alegerile de anul viitor, unde rămâne de văzut dacă va mai rămâne la putere cancelarul Angela Merkel.

Ea a reuşit să obţină sprijin politic pentru majoritatea măsurilor de criză şi regulilor europene care au fost impuse Bruxelles-ului în special de la Berlin, cu sprijinul Parisului. Altfel doar Germania şi Polonia din ţările mari ale UE au reuşit să menţină coaliţii puternice.

Premierul de la Varşovia, Donald Tusk, a jucat excelent în timpul preşedinţiei UE şi a reuşit ca să transmită mesaje politice puternice prin care Polonia trece drept principala voce a Europei de Est.

De altfel, potrivit recentelor previziuni economice ale Comisiei Europene, Polonia rămâne ţara UE cu cea mai solidă creştere economică. Rămân relativ stabile şi guvernele statelor mici ale Uniunii: Lituania şi Estonia care se întorc la creşteri economice consistente în 2013. În Malta, situaţia politică nu s-a deteriorat, în timp ce Austria şi Luxemburg rămân statele cu cele mai mici probleme financiare pe piaţa muncii.

Ratele lor de şomaj, în jurul a patru procente, sunt de două ori şi jumătate mai mici decât media europeană şi de cinci ori mai reduse decât cifrele dramatice înregistrate în cele două mari victime ale crizei: Spania şi Grecia.

Premierul Luxemburgului, Jean Claude Juncker, a fost vreme de mulţi ani extrem de implicat în politicile economice europene în calitate de lider al Eurogrupului - grupul miniştrilor de finanţe ei statelor din zona euro. Juncker va ceda această poziţie în vara acestui an, cel mai probabil ministrului german de Finanţe.