Guvernanţii urmăresc anihilarea puterii judecătoreşti, acuză magistraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţi instanţeii supreme şi si asociaţiilor de magistraţi au declarat astăzi că Parlamentul nu mai are nicio forţă în faţa guvernanţilor, care urmăresc "anihilarea" puterii judecătoreşti, pe motiv că "deranjează".

Potrivit procurorului Sorin Stănescu, reprezentant al Asociaţiei Procurorilor din România, "haosul profită anumitor structuri, e un haos foarte bine controlat".

El s-a referit la Legea salarizării unice. "Se pare că în ultimii ani puterea judecătorească a început să deranjeze Executivul şi Administraţia Prezidenţială, nu numai cea de azi. În actuala guvernare au anihilat 90% Parlamentul României, urmând să se realizeze anihilarea puterii judecătoreşti, care a deranjat întotdeauna", a mai spus procurorul.

Judecătorul Florin Costiniu, reprezentant al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a ajuns la concluzia că "cei mai vitregiţi" de legea salarizării unice sunt profesorii şi magistraţii, ca rezultat al "unor frustrări", transmite NewsIn.

 "Guvernanţii noştri, se vede clar, au avut mari probleme la şcoală, probabil că şi-au urât profesorii, chiar dacă mulţi dintre ei au doctorate, masterate. În privinţa magistraţilor, mulţi dintre ai au avut şi au probleme cu justiţia. Deci este evident că aceste categorii nu vor fi agreate sau favorizate printr-o lege a salarizării", a explicat judecătorul logica actualei legi de salarizare. Florin Costiniu a criticat subfinanţarea justiţiei, tratarea justiţiei de către executiv, în condiţiile în care "legislativul nu mai există". "Ştiţi foarte bine că Parlamentul nu funcţionează decât pentru a valida ordonanţele de urgenţă ale Guvernului", a explicat reprezentantul instanţei supreme.

Şi preşedintele AMR, Mona Pivniceru, a declarat că "s-a urmărit lichidarea puterii judecătoreşti", iar preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gârbovan, a spus că, dacă în prezent un judecător şi un secretar de stat sunt egali la salarizare, după intrarea în vigoare a legii, salariul de bază al unui secretar va fi de 5 ori mai mare decât al unui judecător de la judecătorie.

"Pentru că statutul judecătorului este foarte neclar pentru toţi, ni s-a spus că nu suntem partener de dialog social (...) Nu ni s-a pus la dispoziţie proiectul pentru ne exprima părerea", a mai spus preşedintele UNJR.

"Sunt categorii asimilate magistraţilor care primesc sporuri mai mari decât cele pe care magistraţii nu le mai au", a ironizat Pivniceru Legea salarizării unice. Aceasta a concluzionat că "se vrea ca puterea judecătorească în România să devină menaj funcţionăresc cu o grilă devastatoare"

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite