Grăjdan, colonelul (r) care a mobilizat Inspecţia în Construcţii pentru a-l salva de la condamnare pe Năstase: Am angajat o persoană la recomandarea lui Vanghelie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase la Parchet
Adrian Năstase la Parchet

Constantin Adrian Balaban Grăjdan, cel pe care Victor Ponta l-a numit săptămâna trecută la conducerea Inspecţiei de Construcţii în Stat (ISC), iar săptămâna asta a trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) o adresă menită să-i aducă achitarea lui Adrian Năstase, recunoaşte că i-a făcut oferit unele  servicii primarului de la Sectorul 5, Marian Vanghelie, omul care l-a înregimentat în PSD.

Grăjdan a fost adus în partid de către Marian Vanghelie, după ce Mircea Geoană a pierdut alegerile din 2009. „Nu mi-e ruşine să spun asta. Şi nu ştiu de ce lumea îl vede aşa pe Vanghelie”, spune Grăjdan.

Constantin Adrian Balaban Grăjdan a declarat însă că asta nu a creat niciun fel de dependenţe sau obligaţii faţă de PSD.

Recunoaşte însă că i-a făcut mici servicii acestuia chiar înainte de  a intra în PSD.

Între martie şi octombrie 2009, Grăjdan ocupa aceeaşi funcţie pe care o deţine acum – ea inspectorul general de la ISC. Numit pe criterii politice, atunci când aliaţii de conjuctură PDL şi PSD au preluat puterea.

După spusele colonelului în rezervă Grăjdan, el nu era încă membru PSD pe vremea aceea, dar a răspuns unei solicitări făcute de Marian Vanghelie. „Mi-a cerut să înlocuiesc pe cineva cu unul Moţa”, îşi aminteşte Grăjdan.  Completează rapid, pentru a-şi demonstra onestitatea şi nesupunerea la comenzi politice: „Nu l-am putut pune pe postul de conducere pe care dorea Vanghelie, că nu avea pregătirea. Adică, avea pregătirea, era specialist, dar nu avea experienţă de conducere. L-am pus inspector, să câştige mai întâi experienţă”, povesteşte Constantin Grăjdan.

Inspectorul general nu-şi aminteşte exact prenumele lui Moţa, dar la Serrviciul de control şi inspecţie sector 5, din acdrul ISC, există un inspector de specialitate Dumitru Moţa.

Citiţi şi  Ponta vinde statul în procesul lui Năstase

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite