Grădiniţele sunt supraaglomerate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grădiniţele sunt supraaglomerate
Grădiniţele sunt supraaglomerate

Pentru că nu au spaţii suficiente, educatoarele sunt nevoite să lucreze şi cu grupe de 40 de copii

Aproape 9.000 de preşcolari au fost înscrişi la grădiniţă anul acesta, cei mai mulţi fiind însă la cele cu program prelungit. Aici, din lipsa spaţiilor adecvate, media copiilor la clasă este de 35. Se lucrează greu, dar personalul didactic s-a obişnuit deja. „Am primit de la inspectorat dispoziţia să nu refuzăm niciun copil, fiindcă nu le putem lua dreptul la educaţie. Legal, ar trebui să avem nu mai mult de 20 în clasă, dar pentru că spaţiul nu ne permite, am fost nevoiţi să lucrăm cu peste 35. Avem chiar o grupă pregătitoare care are peste 40 de copii. E foarte greu, dar suntem obişnuite. Este în dezavantajul copiilor, pentru că timpul alocat fiecăruia este mai mic“, ne-a precizat educatorul Viorica Dogaru, fostul director al Grădiniţei nr. 20. În Mehedinţi, cele mai căutate sunt grădiniţele numărul 2, 3, 7 şi 20 din Drobeta Turnu Severin.

Educatoarele se plâng de condiţiile în care lucreză


Din cele 20 de grădiniţe care funcţionează în Severin, şapte sunt înghesuite în apartamente de bloc. Aici spaţiile sunt neîncăpătoare, iar camerele sunt extrem de mici. Din păcate, situaţia persistă de ani buni. Grădiniţa nr. 18, de exemplu, funcţionează la parterul blocului D3 din municipiu, încă de prin anii `70. Aici învaţă peste 30 de copii într-un spaţiu recomandat pentru 10. Educatoarele recunosc că e greu să lucreze în asemenea condiţii. „Spaţiul nu este corespunzător, activitatea se desfăşoară greu. În regulament se prevăd 3-4 metri pentru un copil, or aici camerele sunt de  4 metri lungime şi 3 lăţime. Ei sunt copii, au nevoie de mişcare în primul rând. Fac totul pe măsuţe, că nu au loc să meargă“, ne-a spus educatorul Constanţa Capezan.

Se construiesc noi grădiniţe


Chiar dacă legea nu permite ca o grupă de grădiniţă să aibă mai mult de 20 de elevi, norma se încalcă în majoritatea instituţiilor. În multe grădiniţe, numărul copiilor este de două ori mai mare decât disponibilul de locuri. 
În oraş se vor construi noi grădiniţe. „Din cele şapte grădiniţe care funcţionează la parterul blocurilor, şase sunt cuprinse în proiectul «Pentru reforma educaţiei timpurii», care se finalizează în 2011. Grădiniţa nr. 14 beneficiază deja de un spaţiu nou construit de primărie, în curtea şcolii nr. 6, dar acum se lucrează la racordările pentru energia termică şi electrică. La celălalte, nu au început încă lucrările“, ne-a declarat inspectorul Dana Jenaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite