Grădiniţele din Bacău, deschise în mizerie
0Niciuna din cele 50 de grădiniţe din Bacău nu au fost văruite în această vară, iar nouă dintre ele nu au primit nici măcar aviz de funcţionare. Pentru a putea fi
Niciuna din cele 50 de grădiniţe din Bacău nu au fost văruite în această vară, iar nouă dintre ele nu au primit nici măcar aviz de funcţionare. Pentru a putea fi autorizate, unităţile de învăţământ pentru preşcolari ar fi trebuit să fie cel puţin văruite parţial. Cu toate acestea, de luni, toate cele 50 de grădiniţe băcăuane îşi vor deschide porţile pentru a primi mii de copii. "Condiţiile cerute la autorizare prevăd ca măcar spaţiile în care se serveşte masa, cât şi grupurile sanitare să fie zugrăvite anual. Am autorizat totuşi grădiniţele în care nu s-a văruit, dar unde nu există alte abateri grave", ne-a declarat dr. Petronela Simion, şef Medicină Şcolară.
Fără autorizaţie de câţiva ani
"Stept by step", una dintre grădiniţele din centrul Bacăului, nu a primit autorizaţie de funcţionare de mai mulţi ani, deoarece nu respectă normele sanitare. Pentru a intra în legalitate, ar trebui construită o clădire nouă. Deşi Ministerul Educaţiei a alocat de două ori fonduri, şefii primăriei nu au găsit o locaţie pentru noua construcţie. În acest an, Primăria Bacău nu a alocat niciun leu pentru zugrăvirea grădiniţelor. Oficialii municipalităţii susţin că acestea nu au putut fi renovate în această vară deoarece fondurile alocate de la bugetul de stat au venit prea târziu.