Gorjenii au renunţat la mersul cu troleul sau autobuzul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căldura de afară reduce numărul călătorilor în mijloacele de transport în comun

Odată cu înmulţirea numărului de maşini personale şi din cauza vremii calde de afară a scăzut numărul călătorilor ce foloseau mijlocul de transport în comun. În Gorj, la ora actuală, sunt înregistrate 75.000 de automobile.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, Ramona Evulescu, numărul călătorilor cu troleul a scăzut cu 10%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. „Dacă anul trecut media pe zi era de 17 000 de călători, în acest an a scăzut la 15.000 de persoane care circulă cu troleul“.
Gheorghe Mihalache, unul dintre şoferii de pe troleibuz, a precizat că numărul de călători este în continuă scădere: „Pe măsură ce se încălzeşte vremea, oamenii preferă tot mai mult să meargă pe jos, folosind troleul doar dacă se grăbesc sau au bagaj. Dacă sunt un grup de 3-4 oameni, se unesc şi iau împreună un taxi, pentru că, financiar, tot acolo ies“.

Fac economii şi mişcare


În apropierea Paştelui, foarte multe persoane renunţă la serviciile de transport în comun şi îşi scot din garaje autoturismele personale pentru a merge la cumpărături.
Ana Cîrţînă, o pensionară din Târgu-Jiu, spune: „De obicei circul cu troleul pentru că este mai ieftin decât cu taxiul sau cu maşina personală, dar acum că se apropie Sărbătorile, o să merg mai mult cu maşina personală la piaţă pentru că îmi fac cumpărăturile şi îmi este mai comod şi mai uşor cu bagajele. Mă bucur şi că s-a mai încălzit timpul, pentru că de acum încolo o să mai merg şi pe jos. Cu ocazia asta mai facem şi puţină mişcare şi mai economisim şi câţiva bănuţi“.

Mulţi dintre călători sunt elevi


„Cea mai bună perioadă când circulă multe persoane cu troleul este în cursul anului şcolar. Cănd o să ia vacanţă, o să fie foarte rău pentru că cei mai mulţi dintre călători sunt elevi. Preţul unui bilet pentru o călătorie este 1,5 lei, dar mulţi îşi iau abonament care costă doar 50 de lei“, a spus Tudor Niţu, un alt conducător auto al societăţii de transport în comun.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite