Gorjenii nu se grăbesc să îşi asigure casele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gorjenii nu se grăbesc să îşi asigure casele
Gorjenii nu se grăbesc să îşi asigure casele

Doar câteva zeci de mii de locuinţe sunt asigurate în caz de dezastru

În Gorj sunt peste 600.000 de case şi apartamente dintre care doar 5% au asigurare. Reprezentanţii societăţilor de asigurare spun că gorjenii sunt reticenţi la ideea unei asigurări de locuinţă şi că nu-i văd utilitatea.
„Niciun gorjean nu a venit din propire iniţiativă să-şi facă asigurarea pe locuinţă. Agenţii noştri trebuie să-i convingă de utilitatea acestui produs pentru că majoritatea cred că lor n-o să li se întâmple nimic. Din acest motiv avem sub 5% din locuinţe asigurate“, a declarat Bogdan Pravă, şef serviciu la o companie de asigurări.

Amenzi pentru cei care nu au poliţe


 Legea ar fi trebuit să intre în vigoare începând de astăzi, dar nu au fost gata normele de aplicare, aşa că a fost amânată pentru anul viitor. Documentul îi va obliga pe proprietari să dea 20 de euro pe an pentru fiecare casă pe care o au. Legea prevede amenzi de 500 de lei pentru proprietarii care nu încheie poliţa de asigurare obligatorie.
Suma maximă asigurată este 20.000 de euro pentru locuinţele cu structură de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn şi de 10.000 de euro pentru cele din chirpici. Pentru o asigurare de 20.000 de euro cetăţenii vor avea de plată 20 de euro pe an, iar pentru o asigurare de 10.000 de euro prima anuală este de 10 euro.

Oamenii nu agrează ideea asigurărilor


Cei care vor să-şi asigure locuinţele la valoarea reală pot încheia o poliţă de asigurare facultativă, complementară celei obligatorii. Gorjenii nu vor însă să audă despre obligativitatea de a încheia astfel de contracte.
„Nu vreau să-mi asigur locuinţa. Stau în Târgu-Jiu, unde nu este risc de calamităţi. Cutremure mari n-au mai fost din ’77, aşa că nu văd de ce aş plăti pentru ceva care nu-mi foloseşte“, a declarat Ion Stroe, 48 de ani, şofer din Târgu-Jiu. Majoritatea oamenilor nici măcar n-au auzit de asigurări de locuinţe.
„Nu ştiu nimic de astea. Doar asigurarea de la maşină e obligatorie şi e şi asta destul de scumpă. Abia plătesc întreţinerea şi celelalte cheltuieli, aşa că n-am bani de mofturi şi asigurări“,
a spus Dorin Meriş, de 36 de ani.
O altă nemulţumire a cetăţenilor este aceea că orice locuinţă asigurată care suportă modificări fără autorizaţie nu mai primeşte despăgubirile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite