Podul Golescu, colonizat de lilieci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul Golescu, colonizat de lilieci
Podul Golescu, colonizat de lilieci

Animalele s-au instalat de la începutul verii în fisurile de sub pod. Biologul Szodorai Paradi Farkas susţine că, în această perioadă, liliecii revin la adăposturile mai vizibile pentru că este perioada de reproducere.

Trei specii de lilieci, liliacul pitic, de amurg şi cel cu aripi late, s-au adaptat habitatului urban, colonizând construcţii din zona centrală a municipiului, biserici sau clădiri părăsite.
„În această perioadă de vară, liliecii revin la aceste adăposturi mai vizibile, în fisurile de sub pod, pentru că este perioada de reproducere. Din toamnă, când se pregătesc de hibernare, liliecii îşi caută adăposturi mai ferite. Şi sub podul Golescu sunt cateva zeci de adăposturi, şi mai ferite de privirile trecătorilor, acolo este posibil să fie chiar şi peste 100 de lilieci”, spune biologul Szodorai Paradi Farkas, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Liliecilor din România.

„M-am speriat şi am fugit”

„Mă întorceam de la serviciu, am coborât podul Golescu pe scările din partea fostului cinematograf Luceafărul, era deja seară, şi când am ajuns aproape sub pod, deasupra capului, la câţiva centimetri, a trecut un liliac. Chiţăia îngrozitor.
M-am speriat şi am fugit”, spune Eugenia Secucean.
Specialiştii susţin însă că oamenilor nu ar trebui să le fie frică de lilieci. „Oamenii nu trebuie să se teamă de lilieci, ci dimpotrivă să conştientizeze importanţa rolului pe care aceste animale îl au în cadrul lanţului trofic. Un singur liliac pitic, adaptat la habitatul urban, poate consuma 1.500 de insecte, de exemplu ţânţari, sau alte insecte dăunătoare naturii, într-o singură zi”, afirmă biologul Szodorai Paradi Farkas, Acesta mai spune că, de peste 10 ani, asociaţia înfiinţată la Satu Mare militează pentru protejarea acestei specii. „Pur şi simplu liliecii nu trebuie deranjaţi, chiar dacă şi-au făcut adăposturi şi în zonele urbane. Noi chiar am montat câteva zeci de panouri de informare, în mai multe zone din ţară, cu mesajul: Nu deranjaţi liliecii!”, afirmă biologul.

Asociaţie pentru protecţia liliecilor


În anul 2000, la iniţiativa sătmăreanului Szodorai Paradi Farkas, în prezent doctorand în biologie, la Satu Mare s-a înfiinţat Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România. De la înfiinţare, sumele investite în proiecte de cercetare, dar şi de conştientizare a populaţiei, derulate de asociaţia cu filiale deschise în Bucureşti, Sibiu, Odorheiu Secuiesc, Iaşi şi Cluj Napoca, depăşesc 100.000 de euro. „Am izolat chiar unele peşteri pentru a păstra habitatul liliecilor, şi facem permanent cercetări tematice locale sau împreună cu colegii de la asociaţiile de profil din lume”, mai spune biologul.

„Noaptea europeană a liliecilor”

În ultimul weekend al lunii august se organizează şi la Satu Mare „Noaptea europeană a liliecilor”. „Muzeul Judeţean Satu Mare a fost partenerul nostru şi la ediţiile precedente. Şi anul acesta pregătim expoziţii de fotografii cu lilieci în diverse habitate, proiecţii multimedia şi o acţiune de detectare în zona central a oraşului a speciilor de lilieci cu aparatul de ultrasunete”, a anunţat Szodorai Paradi Farkas.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite