Herta Müller: „Româncă în Germania, nemţoaică în România“

Herta Müller: „Româncă în Germania, nemţoaică în România“

Scriitoarea povesteşte experienţa dureroasă de a fi respinsă şi de societatea românească, şi de cea germană. Herta Müller consideră că este invitată rar în România, pentru că a făcut declaraţii incomode despre situaţia din ţara noastră. Vezi aici conferinţa de presă a Hertei Muller.

Marika Griehsel: Scrieţi în germană şi aţi spus că scrisul este foarte important pentru dvs. şi pentru viaţă...

Herta Müller: Ei bine, scrisul era singurul loc unde puteam fi eu însămi, deoarece eram într-odictatură. Dar atât de important n-a fost, pentru că am şi lucrat - atunci când găseam un post... Am fost dată afară de peste tot. Am fost şicanată constant prin audieri şi filaj, aşa încât nici nu-mi mai venea să scriu câteodată. Ţara era atât de săracă, am văzut atâta nefericire, că mă gândeam că n-am ce căuta în această lume.

Citiţi şi:

• Herta Müller, de la reduceri la bestseller
• Timişoara: Colega de clasă a Hertei Muller îşi aminteşte că scriitoarea era foarte ordonată
• Americanii încep să devină interesaţi de opera Hertei Muller
• Herta Muller: "Dictatura m-a determinat să scriu"
• Ceauşescu a vândut un Nobel

În 1987 aţi plecat în Germania. Totuşi, scrieţi mult despre România. De ce?

Deoarece cred că literatura este acolo unde este greutatea şi am trăit peste 30 de ani în această dictatură. Nu eu am ales tema, ci ea mă tot caută pe mine. Tot n-am scăpat de ea şi trebuie să scrii despre ce te preocupă constant.

Cărui public vă adresaţi?

Eu am scris întotdeauna pentru mine, pentru a-mi clarifica unele lucruri, pentru a înţelege într-un mod interiorizat ce se întâmplă cu mine. Am venit dintr-un sat foarte mic în oraş şi au fost multe rupturi. Apoi, făceam parte din minoritatea germană. Am avut conflicte cu minoritatea germană, care m-a excomunicat atunci când am scris prima carte despre legăturile ei cu naţional-socialismul, despre viaţa arhaică şi stagnantă de la sate şi despre etnocentrism.

Această minoritate foarte conservatoare a simţit că o compromit. Pe de altă parte, am fost exclusă şi din societatea românească, din motive politice. De aceea era oarecum normal să nu aparţin niciunui loc. Am venit în Germania, unde eram întotdeauna percepută ca româncă, iar în România eram întotdeauna percepută ca nemţoaică. Nu poţi să-ţi doreşti să nu aparţii niciunui loc, a durut, dar eu m-am obişnuit şi am luat-o ca pe un dat. Nu poţi să-i forţezi pe oameni să te accepte sau să-ţi trădezi propriile convingeri.

Cum credeţi că vor fi primite cărţile dvs. în România?

De critică s-ar putea să fie bine primite, dar în societate eu nu sunt foarte iubită. Sunt invitată foarte rar acolo, pentru că am spus, de-a lungul timpului, multe lucruri negative despre situaţia din România. Dar aşa este, din păcate: fosta nomenclatură şi serviciile secrete şi-au împărţit toate posturile în ţară. Este o reţea în care ei se servesc reciproc.

Aceasta este explicaţia pentru corupţia generalizată. România este încă destul de departe de o democraţie adevărată. Şi, dacă spui asta, ţi se va răspunde de acolo că cei din exil ar trebui să tacă, pentru că nu înţeleg.

Ce părere aveţi despre publicitatea care vi se va face de acum încolo?

Ce să spun? Nu o să fiu un alt om, asta nu are nimic de-a face cu scrisul. Sunt fericită acum, dar rămân cu picioarele pe pământ. Încă nu-mi vine să cred că am primit acest premiu. Nici nu ştiu cum de merit atâta fericire sau noroc, cred că norocul s-a rătăcit.

Fragment din interviul realizat de jurnalista independentă Marika Griehsel pentru Nobelprize.org.  Traducere şi adaptare:
Matei Dobrovie



În satul natal al Hertei Müller

Trei copii cu ghiozdane în spate se holbează de pe marginea drumului la toate maşinile de presă care trec pe uliţa din

satul lor, vizitată cel mai des de căruţe. Habar n-au unde este numărul 353 şi nici cine a stat acolo, dar sunt curioşi­ dacă nu a avut loc cumva o crimă.

De alaltăieri, de la ora 14.00, satul Niţchidorf din Timiş, ascuns sub un mal de praf, a devenit dintr-o dată neîncăpător. Oamenii stau la porţi şi îşi amintesc că au auzit mai demult despre o femeie, Herta Müller, scriitoare, care ar fi fugit în Germania înainte de Revoluţie.

Nu a vrut omagii

Tiberiu Buhnea, profesor de română în Niţchidorf, spune că a cunoscut-o pe scriitoare personal, acum trei ani, când a venit să-şi lanseze cartea în Timişoara. Nu a vizitat satul natal, dar s-a dus el să o vadă, împreună cu elevii. Au vrut să-i pună numele ei şcolii, dar Herta s-a opus decisiv. „S-a indignat, a zis că nu vrea să fie omagiată şi că nu o interesează aceste lucruri. Mi s-a părut o femeie dificilă, puţin comunicativă, nonconformistă”, şi-a amintit Tiberiu Buhnea. 

Paşii Hertei Müller s-au plimbat pe uliţele satului pentru ultima dată la finele anilor ‘80, când a plecat în Germania. Scriitoarea nu mai are rude în sat, iar cei care au cunoscut-o personal sunt tot mai puţini. O singură colegă din şcoala generală, Eugenia Drăgan, acum învăţătoare, îşi aminteşte o Herta deloc excentrică, foarte silitoare şi extrem de ordonată. „Era fâş­neaţă, învăţa bine şi caietele ei erau cele mai curate. După ce a plecat ea din România, am cumpărat de la mama ei nişte cărţi. Îmi amintesc că erau subliniate şi îndelung citite”, a povestit colega din „generală“.

Ochiul din tavan

Casa Hertei, transformată sub povara termopanelor din noul secol, nu a mai păstrat în ea nimic din personalitatea scriitoarei. Eugenia Marta, învăţătoare în Niţchidorf, locuieşte în casa artistei de la plecarea ei şi spune că nu a găsit nimic care să-i aparţină proprietarei.

Fosta casă a scriitoarei e acum dotată cu termopane

„Ştiu doar că, într-o­ zi, un verişor al Hertei mi-a povestit că era excentrică. În camera ei, pe tavan, rugase un pictor naiv să îi picteze un ochi enorm la care se uita înainte de a adormi. Mai târziu, ai ei i-au cumpărat un apartament în Timişoara. Ştiu că maică-sa era foarte necăjită pentru că i-l văruise, iar Herta şi-a băgat mâinile şi picioarele în vopsea şi şi-a imprimat tălpile şi palmele pe pereţi”, şi-a amintit Eugenia Marta.

Amintiri din comunism

Herta a urmat cursurile Facultăţii de Germană în Timişoara, iar colegii de generaţie sau prietenii îşi amintesc de ea ca de o persoană rebelă.

„Richard Wagner, soţul ei, şi Herta au participat o dată la un soi de chef, undeva la graniţa cu Ungaria, şi comuniştii le-au înscenat că de fapt ar fi vrut să fugă din ţară. Mai spuneau şi că le-ar fi găsit «Mein Kampf» în pod şi le-au făcut dosare groase. Nu cred că au agresat-o fizic, dar oricum au brutalizat-o şi au interogat-o. Era foarte chinuită de regim. Herta şi Wagner nu au vrut să plece, ei au vrut să lupte, dar efectiv au fost obligaţi să părăsească ţara”, a povestit scriitorul Viorel Marineasa.

Librăriile, luate pe nepregătite

Anunţul că Premiul Nobel pentru Literatură a fost câştigat de Herta Müller a prins pe picior greşit mai multe librării din Bucureşti, dar şi din ţară.  „Din nefericire, nu avem nimic în stoc. De aproape un an şi jumătate nu avem cărţi ale Hertei Müller. Toată lumea le caută acum“, a declarat Mihaela Udrea, de la Librăria „Mihai Eminescu“ din Bucureşti. Nici Librăria Junimea din Iaşi nu are în stoc vreun titlu al Hertei Müller.

Ana Niculescu, PR-ul Librăriilor Cărtureşti, a precizat: „După câştigarea Premiului Nobel, cererea pentru cărţile Hertei Müller a crescut imediat. Săptămâna viitoare o să primim în Librăriile Cărtureşti «Animalul inimii», «Este sau nu este Ion» şi «În coc locuieşte o dam㻓.

„S-a vândut absolut tot în Librăriile Humanitas–Kretzulescu. Ne pare rău că am avut doar câteva zeci de exemplare şi nu câteva sute. A fost o cerere neaşteptată. Săptămâna viitoare, vom celebra toţi laureaţii Nobel din 1901 şi până astăzi. Pentru toate cărţile premianţilor vom avea o reducere de 10%“, a precizat Cristina Popa, coordonatorul Librăriilor Humanitas–Kretzulescu.

Vlad Vânătoru, directorul de vânzări al Polirom, editură care a publicat în România „Regele se-nchină şi ucide“, „Este sau nu este Ion“ şi „Animalul inimii“, ne-a declarat: „Am primit comenzi foarte mari. Din titlurile «Este sau nu este Ion» şi «Animalul inimii» avem suficiente exemplare. Însă, momentan, volumul de eseuri «Regele se-nchină şi ucide» nu e disponibil“.

Presa internaţională despre premierea Hertei Müller

„Corriere della Sera“:„În operele ei, Herta Müller a prezentat aspectele cele mai crude ale lumii sale: mizeria şi obtuzitatea cultu­rală a minorităţii germane din Banat, determinată de situaţia politico-socială a României...“

„La Stampa“:

„Apar în opera ei, ici şi colo, grăunţe de ironie: dar e o ironie care virează către sar­casm şi amărăciune – scriitura joacă un rol central aici. Scriitorul coboară în mod ideal de pe piedestalul retoricii pentru a se ghemui pe pământ“.

„La Repubblica“:

„În Italia, nu are o istorie literară prea fericită. După povestirile din «Ţinuturi joase» (1987) şi scurtul roman «Călătorind într-un picior» (1992), a trebuit să aşteptăm anul 2008 pentru a vedea tradusă în italiană o altă carte a Hertei Müller“.

„Los Angeles Times“:

„Povestea petrecută de-a latul Europei a Hertei Müller i-a impresionat pe membrii juriului în acest an. A fost crescută în minoritatea germană din România, dar primele ei scrieri au provocat un conflict cu regimul represiv de acolo“.

„Le Monde“

: „Această poziţie hotărât politică este servită de un limbaj acerb, condensat şi cizelat, adeseori dificil,  cu ecouri atât în poezie, cât şi în vorbirea populară. O luciditate care merită cu adevărat un Nobel“.

„Le Figaro Littéraire“:

„Te poţi întreba de ce Nobelul pentru Literatură revine unui nume destul de puţin cunoscut. Nu se vor bucura de această alegere a juriului decât feministele.“ (“Cine este Herta Müller?” de Bruno Corti)