Georgia face 13 arestări într-o presupusă reţea de spionaj rusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Georgia susţine că a anihilat o "reţea de spionaj" în favoarea Rusiei, arestând 13 persoane care ar fi transmis Moscovei informaţii militare sensibile.

Ministerul georgian de Interne a anunţat că suspecţii, printre care şi oficiali militari georgieni, au transmis serviciilor de informaţii ruse (GRU) informaţii secrete privind armata georgiană.

"Este important pentru progresul serviciilor de informaţii militare din Georgia şi este vorba despre o înfrângere pentru GRU", a spus ministerul, menţionând că serviciile georgiene de securitate au reuşit să se infiltreze în reţeaua de spioni.

Moscova este "profund indignată" de gestul Georgiei, condamnă acţiunea şi o consideră o provocare la adresa Rusiei, a declarat, o sursă din Ministerul rus de Externe, citată de Interfax

Georgia a mai arestat şi în 2006 patru ofiţeri ruşi acuzaţi de spionaj în favoarea Moscovei.

Rusia şi Georgia s-au aflat în august 2008 într-un război pentru controlarea regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud. Confruntarea armată s-a soldat cu înfrângerea Georgiei şi recunoaşterea de către Moscova a independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei, un alt teritoriu georgian separatist.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite