George Maior: "Numai oamenilor cu probleme li se ascultă telefoanele!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Maior: "Numai oamenilor cu probleme li se ascultă telefoanele!”
George Maior: "Numai oamenilor cu probleme li se ascultă telefoanele!”

George Maior vorbeşte despre culisele fascinante ale Serviciilor Secrete, dar atinge şi puncte fierbinţi din agenda publică: alegerile prezidenţiale din toamnă, criza economică sau noua gripă.

Citiţi şi:


Aflat la cârma unei instituţii care a născut dintotdeauna şuşoteli în rândul populaţiei, tocmai din pricina caracterului oarecum secret, dar şi un respect amestecat cu teamă, rezultat al traumei lăsate de fosta Securitate, George Maior spune că luptă să înlăture aceste prejudecăţi.

Şeful SRI ne-a mărturisit că este printre ultimele interviuri acordate în acest an presei, din cauza alegerilor prezidenţiale care urmează în toamnă. Nu vrea să nască interpretări sau controverse,aşa că rămâne acolo unde îi este locul: în umbră.

 - Directorul SRI are telefonul ascultat?

- Ştiţi, aici există o percepţie indusă:faptul că există foarte multe telefoane ascultate. Cei care le au ascultate sunt oameni care au o problemă şi ei ştiu că au o problemă. Nu trebuie să aibă populaţia această idee preconcepută. Dimpotrivă,să înţeleagă că, dacă se foloseşte acest mijloc excepţional, se foloseşte foarte limitativ.

- În ce mod este afectată activitatea SRI de faptul că partidele parlamentare nu reuşesc să adopte legile siguranţei naţionale?

- Activitatea nu este afectată de fapt ul că aceste legi trenează. Ne deranjează însă că generează o anumită incertitudine în ceea ce priveşte statutul social al ofiţerului de informaţii sau în aria competenţelor pe care Serviciul le are. Lipsa legilor poate impune anumite restricţii care se imprimă asupra capacităţii noastre operaţionale.

- Care sunt principalele ameninţări la adresa României în acest moment?

- Nu mai există delimitări clare între anumite riscuri la care era supusă România, aşa cum existau în trecut. Acum operăm şi cu ameninţări neconvenţionale, de exemplu, terorismul. Estimările noastre spun că această ameninţare va creşte, din diverse raţiuni. Faptul că avem baze, facilităţi militare pe teritoriul naţional,că participăm la operaţiuni militare în zone de conf lict şi că suntem la această frontieră estică poate fi un atu, dar are şi elemente de vulnerabilitate.

- Aveţi cazuri de terorism la care lucraţi acum?

- Avem o cooperare foarte strânsă cu aliaţii pe această problemă, curamificaţii în interior şi exterior.Chiar m-am întors dintr-o vizită în Statele Unite, unde m-am întâlnit cu noul director al CIA , şi am discutat îndelung despre combaterea terorismului, a crimei organizate,dar şi despre influenţele mult mai subtile care se manifestă în cadrul acestui spaţiu de graniţă,de exemplu contraspionajul.

Mă bucur că relevanţa strategică a României indică o continuitate profundă în acest domeniu de cooperare.O idee foarte precisă pe care am avut-o, odată cu venirea mea în această postură, (n.r. director SRI) este şi revenirea la anumite valori pe care trebuie să le aibă un Serviciu de Informaţii în a contracara ameninţări extrem de perverse, de profunde, care spun mult despre aşezarea noastră între anumite lumi şi interese.

Respectiv zona de alianţă vestică, în care suntem integraţi, şi spaţiul destul de volatil şi incert din zona estică a acestei alianţe. Am putut trasa şi o anumită linie roşie în ce priveşte capacitatea statului român de a rezista la frontiera estică a alianţei nord atlantice.

- În preajma alegerilor prezidenţiale pot apărea diverse presiuni asupra SRI?

- Nu va fi o perioadă dificilă pentru că independenţa şi neutralitatea funcţionează şi le văd foarte clar în Serviciu. Că există şi vor exista presiuni… fără îndoială, pentru că interesele sunt întotdeauna maxime în legătură cu un asemenea eveniment. Dar vom şti să rezistăm la ele.

- Există în România jurnalişti cu care colaboraţi?

- Am o comunicare cu multe personalităţi din domeniul media pe care le respect.Există foarte mulţi analişti buni şi mă interesează perspectiva lor.Pe de altă parte, din acest punct de vedere, al surselor deschise, suntem AutoritateNaţională de transmitere către factorul decident a buletinelor de surse deschise pe problematici specifice, pe care le culegem de la surse deschise. Este importantă comunicarea la acest nivel cu presa.

- Le sugeraţi vreodată jurnaliştilor să nu dea un anumit material sau să întârzie publicarea lui sau, poate, să modifice tonul?

- Nu aş vrea să comentez.

- Criza economică este o preocupare pentru SRI?

- Criza pune o problemă şi pentru Servicii. În America, noul director CIA a indicat criza financiară ca pe o preocupare majoră, din punct de vedere al securităţii naţionale: cum poate afecta criza stabilitatea socială, dar şi o anumită evoluţie geopolitică a statelor, pentru că afectează bugetele Apărării. Şi, din acest punct de vedere, urmărim şi noi fenomenul.

-Cum vedeţi pericolul noii gripe?

-Din punct de vedere al prognozelor, pe care încearcă să le realizeze atât Serviciile, cât şi statele, două ameninţări pe termen lung vor fi semnificative pentru umanitate.Una este legată de pandemii, care sunt extrem de accelerate ca răspândire geografică din cauza globalizării. A doua, schimbările climatice.Lucruri pe care le percepem mai mult teoretic în 20 de ani se vor pune extrem de preg na nt pe agend a g uver nelor i nternaţionale.Nu este apanajul Serviciilor în a opera cu asemenea provocări,dar este datoria Serviciilor să atragă atenţia asupra unor pericole, la nivel de analiză.

- O vorbă din popor spune că “poţi să pleci din SRI, dar de fapt nu pleci niciodată”…

-Un ofiţer de informaţii rămâne ofiţer de informaţii toată viaţa. Este o lume mai invizibilă, mai specială.

MINI CV

image

-Data şi locul naşterii:16.11.1967, Cluj
-Doctor în Drept
-A ocupat următoarele funcţii:ambasador în Ministerul Afacerilor Externe (din 2004),Conegociator pentru aderarea României la NATO (20012003),Însărcinat cu afaceri la Ambasada României din Irlanda (1997-1999)
-În Senatul României a fost preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională.
-A publicat 13 lucrări ştiinţifice
-A fost director politic al preşedintelui PSD între iunie 2005 şi octombrie 2006. Din 4 octombrie 2006 devine şef al SRI.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite