Gemenele care au bătut legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O familie a câştigat în instanţă alocaţia dublă a fetiţelor. Părinţii Crina şi Liviu Ştefan au demonstrat că, deşi a fost o singură naştere, au dreptul la două alocaţii pentru copilele lor.

O familie din Botoşani a câştigat în instanţă dreptul la indemnizaţie dublă pentru creşterea fetiţelor gemene.

Crina şi Liviu Ştefan, părinţii fetiţelor Mara şi Nora, în vârstă de un an şi patru luni, au primit câştig de cauză de la judecătorii Curţii de Apel Suceava.

Magistraţii au decis ca tânăra familie să primească indemnizaţii restante în valoare de 10.000 lei.

„Nu este vorba doar de bani, ci şi despre drepturile fetiţelor. Banii ne ajută să le asigurăm condiţii normale de trai şi o alimentaţie bună. Câştigul cel mare va fi ca în România să fie respectate cu adevărat drepturile copilului”, a spus Liviu Ştefan, tatăl gemenelor.

Iniţial, Direcţia Muncii şi Solidarităţii Sociale Botoşani a refuzat să le plătească indemnizaţii pentru ambii copii, pe motiv că a avut loc o singură naştere.

„Legea este eronată şi spune că prin naştere se înţelege venirea pe lume a unu sau mai mulţi copii”, a explicat Dinu Buceceanu, avocatul familiei Ştefan.

În cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţine decizia instanţei sucevene, Crina şi Liviu Ştefan nu vor mai fi nevoiţi să îşi crească gemenele cu 600 lei pe lună, cât este indemnizaţia pentru un singur copil.

Pe rolul Curţii de Apel Suceava se mai află în lucru un dosar asemănător al gemenelor Maya şi Ilinca Şorodoc din Botoşani.

10 mii lei trebuie să primească părinţii gemenelor de la stat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite