Gârtofan a câştigat Raliul Clujului şi şefia clasamentului general

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipajul Dan Gârtofan-Dorin Pulpea a câştigat Raliul Clujului, desfăşurat sâmbătă şi duminică în zona montană din Tarnişa, Mărişel, Beliş şi Dângău, parcurgând distanţa de 416 km

Echipajul Dan Gârtofan-Dorin Pulpea a câştigat Raliul Clujului, desfăşurat sâmbătă şi duminică în zona montană din Tarnişa, Mărişel, Beliş şi Dângău, parcurgând distanţa de 416 km a celor 12 probe speciale, în timpul de 1.16.37.3, cu autoturismul Subaru Impreza. În urma performanţei de la Cluj, Gârtofan a trecut pe primul loc în clasamentul general al Campionatului Naţional de Raliuri, cu 28 de puncte, devansându-i pe Titi Aur şi Marco Tempesti, care l-au urmat la Cluj după 40, respectiv 50 de secunde. Printre abandonurile de marcă ale piloţilor prioritari, s-au remarcat Mihai Leu, care şi-a avariat, sâmbătă, maşina, la ieşirea din speciala 4 Dângău, şi campionul en-titre Bogdan Marişca, acesta neputând valorifica avantajul terenului propriu şi cedând duminică în acelaşi loc, în momentul în care se afla la conducerea etapei. Au participat la competiţie, fără a ieşi în evidenţă, câte un echipaj din Germania şi Grecia (Vergitsis-Sevasti), dar şi o Dacie Nova, condusă de Matei-Niţurad. Cele mai multe competiţii automobilistice din Cluj au fost câştigate, în trei decenii de existenţă, de către Titi Aur, şapte din 22 de raliuri.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite