Iran: 49 de morţi în atentatul asupra Gardienilor Revoluţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iran: 49 de morţi în atentatul asupra Gardienilor Revoluţiei
Iran: 49 de morţi în atentatul asupra Gardienilor Revoluţiei

Cel puţin 49 de persoane au fost ucise duminică în sud-estul Iranului, într-un atentat care a vizat comandamentul local al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a regimului, suscitând acuzaţii ale Teheranului la adresa Washingtonului.


Mai citeşte şi:


Şapte comandaţi ai Gardienilor, printre care şi gen. Nour-Ali Shoushtari, adjunctul comandantului infanteriei Gardienilor Revoluţiei, şi gen. Rajab-Ali Mohammad-Zadeh, comandant pentru Sistan-Belucistan, au fost ucişi în acest atentat sinucigaş fără precedent, a precizat agenţia Fars.

49 de persoane au fost ucise în atentat, a indicat duminică seară agenţia Mehr, precizând că "cifra ar putea încă să crească".

Teheranul a denunţat un act terorist şi a acuzat Statele Unite ale Americii că ar fi implicate în acest atac care, potrivit unui responsabil al puterii judiciare, a fost revendicat de grupul rebel sunit Jundallah. Washingtonul a condamnat atentatul, negând orice implicare.

Pakistanul a fost de asemenea vizat de criticile Teheranului. Însărcinatul său cu afaceri a fost convocat de puterea iraniană pentru a protesta împotriva folosirii teritoriului pakistanez de către "terorişti", conform agenţiei Isna.

"Am aflat că anumiţi agenţi de securitate ai Pakistanului au cooperat cu principalii responsabili de comiterea atentatului şi considerăm că este de datoria noastră să-i reclamăm pe aceşti criminali", a adăugat preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, cerând Islamabadului să aresteze aceste persoane fără întârziere.

El a promis, în plus, că "criminalii" vor primi "în curând un răspuns".

Mohammad Marzieh, procurorul general din Zahedan, capitala provinciei Sistan-Belucistan, a declarat la rândul său că niciun suspect "nu a fost arestat".

"Grupul Abdolmalek Righi şi-a asumat responsabilitatea pentru acest atac terorist", a adăugat el.

Potrivit Agerpres, atentatul s-a produs la ora locală 08.00 în oraşul Pishin, în timp ce comandanţii Gardienilor Revoluţiei participau la o reuniune cu şefii triburilor din provincie care avea drept scop întărirea unităţii între şiiţi şi suniţi. Câţiva şefi de triburi au murit şi ei în urma atentatului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite