Clanul interlop Bua a ajuns după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gruparea de infractori cunoscută sub numele de clanul Bua, care a păgubit mai multe bănci cu câteva sute de mii de euro, a fost anihilată, ieri, de procurorii de la crimă organizată.

Poliţiştii şi jandarmii au efectuat, simultan, 14 percheziţii la domicilii. Gruparea era organizată în jurul familiei Bulgaru, care coordona activităţile infracţionale ale clanului. Este vorba de Bulgaru Aurel,  Bulgaru Maximilian, Feraru Gheorghe, Feraru Tonel,  Dobrică Mihalache, cărora li s-au alăturat şi Feraru Paris şi Ioniţă Nicuşor.

Acuzaţiile aduse acestora sunt constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Avocata Beatrice Martiş, care îl reprezintă în instanţă pe unul dintre cei şapte inculpaţi, spune că sunt puţine probe împotriva lor.

„Mă aşteptam ca în dosar să existe mai multe probe, precum şi declaraţii ale oamenilor străzii care ar fi fost obligaţi să contracteze împrumuturi şi apoi să părăsească ţara. Am văzut doar susţinerile procurorilor DIICOT", a declarat Martiş.

Ţepe cu CEC-uri fără acoperire

Escrocii au ţepuit mai multe bănci din oraşele Galaţi, Tecuci, Adjud, Bârlad şi Bacău. Ei au convins mai mulţi oameni ai străzii să furnizezede informaţii false băncilor la încheierea contractelor de credit. Poliţiştii gălăţeni au descoperit că oamenii străzii erau cumpăraţi, de fapt, cu sume derizorii, cuprinse între 20 şi 50 de lei.

După ce obţineau creditele de mii şi zeci de mii de euro, „boschetarii" implicaţi în această escrocherie erau obligaţi să predea banii clanului Bua şi apoi să dispară. Fie erau îmbarcaţi într-un autocar care pleca din ţară, fie erau ameninţaţi şi convinşi că nu vor spune nimic despre „afacere".

Escrocii au efectuat şi operaţiuni de creditare pentru achiziţionarea de autoturisme sau de bunuri de folosinţă îndelungată. Boschetarii erau puşi să preia societăţi comerciale, în calitate de administratori, şi apoi cumpărau marfă de la alte societăţi, marfă pe care o „plăteau" cu CEC-uri fără acoperire.

Procurorii DIICOT Galaţi au constatat că prejudiciul a fost de 811.150 lei, 51.200 euro şi 15.000 franci elveţieni. Cei şapte membri au fost arestaţi pentru 29 de zile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite