Jaf cu mascaţi la o bancă din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jaf cu mascaţi la  o bancă din Galaţi
Jaf cu mascaţi la o bancă din Galaţi

Doi indivizi au furat ieri, 100.000 de lei de la filiala Băncii Române pentru Dezvoltare (BRD) din zona Gării Fluviale. Hoţii l-au imobilizat şi dezarmat pe paznicul filialei din Galaţi, după care au îndreptat arma asupra casierei. Au părăsit banca luând  aproximativ 100.000 de lei.

Casa de bani era deschisă la orele prânzului, iar casiera efectua operaţiuni bancare. Ameninţată cu moartea, femeia le-a dat banii.

Citiţi şi:


Cei doi indivizi s-au mişcat foarte repede, au sărit într-o maşină cu numere străine şi în mai puţin de două minute au dispărut din zona jafului.

Declaraţiile a cel puţin doi dintre martorii audiaţi de poliţie duc spre ipoteza că hoţii sunt cetăţeni ai Republicii Moldova.

„Ameninţând-o pe angajată cu arma, au luat o sumă de bani, după care au fugit printre blocuri. Poliţiştii au ajuns la faţa locului în două minute. La ora 13.45 s-a dispus efectuarea de filtre la ieşirile din oraş. Intrările şi ieşirile au fost blocate în vederea identificării autorilor”, a declarat subcomisarul Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

În urma acestui atac, nimeni nu a fost rănit, unica păgubită fiind banca.

„S-a acţionat conform procedurilor, echipa de protecţie a venit în timp util, nu au fost victime în rândul salariaţilor. Din punct de vedere al pagubelor financiare urmează să evaluăm pagubele, după ce echipa de criminalişti va termina investigaţiile. Fiind o agenţie, sumele de bani erau destul de mici”, a spus directorul executiv al sucursalei BRD Galaţi, Cristian Dobre.

La ieşirea din oraş au fost organizate filtre pentru prinderea infractorilor.

Al treilea jaf din judeţ

Acesta este cel de-al treilea jaf armat care a avut loc la Galaţi, în mai puţin de nouă luni. La 2 mai, trei tineri au ameninţat cu un baston cu electro-şocuri şi cu un pistol pe casiera unei case de schimb valutar, plecând de acolo cu aproape 15.000 de lei.

Cei trei au fost prinşi între timp şi riscă 20 de ani de închisoare. De asemenea, la 27 ianuarie, doi indivizi au pătruns tot într-o casă de schimb valutar, plecând tot cu suma de 15.000 de lei. Aceştia nu au fost încă prinşi. 

Pe urmele tâlharilor

Potrivit poliţiştilor, atacatori sunt doi bărbaţi cu înălţimea de 1,60 metri, respectiv 1,90 metri, care erau îmbrăcaţi cu haine negre şi purtau cagule. Până la închiderea ediţiei, tâlharii nu fuseseră prinşi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite