Instituţiile gălăţene rămân fără sedii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Galaţi a pierdut, în instanţă, clădirea în care îşi desfăşoară activitatea. Imobilul i-a revenit lui Pierre Macri, moştenitorul proprietarului care a construit Grand Hotel, transformat după naţionalizare în sediul primăriei.

„Sunt foarte bucuros că s-a terminat procesul. Voi cere chirie şi pentru cei trei ani şi jumătate cât Primăria a tot tărăgănat procesul în instanţă ca să nu pot intra în posesia lui", a declarat Macri, care locuieşte în Italia.

Primarul Galaţiului spune că legile sunt de vină. Mă apucă durerile de cap. Acest sediu este luat ilegal. A fost societate pe acţiuni şi aşa trebuie să rămână. Legea 10, privind casele naţionalizate este făcută prost", a declarat Dumitru Nicolae.

Nu este primul sediu pierdut de autorităţile gălăţene. La sfârşitul anului trecut a stă numai cu chirie în clădirea în care se află Spaţiul Locativ şi Corpul de Control al primarului.

Proprietarul a închiriat-o pentru 5 ani. În decembrie 2009, alt proces pierdut:  clădirea unde se află Oficiul de Stare Civilă a fost retrocedată comunităţii grecilor. Iar elenii au cerut evacuarea instituţiei pentru că vor să amenajeze un club.

În ultimii doi ani, numeroase instituţii au rămas pe drumuri. Casa Căsătoriilor, Maternitatea „Buna Vestire", Colegiul „Alexandru Ioan Cuza", Muzeul de Artă şi Teatrul de păpuşi „Gulliver" sunt doar câteva exemple. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite