A dispărut dosarul penal al interlopului Chiaburu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maricel Nicolau, zis „Chiaburu“, a fost condus pe ultimul drum de zeci de cunoscuţi
Maricel Nicolau, zis „Chiaburu“, a fost condus pe ultimul drum de zeci de cunoscuţi

Nimeni nu mai ştie unde este dosarul pe baza căruia Maricel Nicolau, asasinat în urmă cu trei săptămâni, a stat trei ani în arest preventiv sub acuzaţia de trafic de persoane. Fratele interlopului susţine că poliţia muşamalizează cazul şi că planul de asasinare a lui Chiaburu fusese stabilit cu câteva zile înainte de incident.

Dedesubturile reglării de conturi interlope care a avut loc la jumătatea lunii decembrie în centrul oraşului şi care a zguduit Galaţiul încep să iasă la suprafaţă. În timp ce reprezentanţii poliţiei pun totul pe seama unui simplu conflict spontan, familia lui Maricel Nicolau (44 ani), zis şi Chiaburu, susţine că oamenii legii ascund adevărul şi că în toată această poveste cu iz de scenariu mafiot ar exista complici din Poliţie.

Mai mult decât atât, dincolo de aceste acuzaţii, s-a descoperit că dosarul penal în care Chiaburu este cercetat pentru trafic de persoane a dispărut fără urmă, deşi ar fi trebuit să se afle fie în arhiva Parchetului, fie în cea a Tribunalului Galaţi.

Fete obligate să se prostitueze

De-a lungul anilor, Maricel Nicolau, zis Chiaburu, a fost condamnat în mai multe rânduri pentru înşelăciune şi proxenetism. Cea mai gravă acuzaţie care i s-a adus a fost cea de trafic de persoane în 2002, când a şi fost arestat.

 Procurorii îl acuzau că a racolat mai multe fete, pe care le-a dus în Spania şi le-a obligat să se prostitueze. La acel moment a fost instituit sechestru pe bunurile lui Chiaburu, însemnând maşini şi case, pentru recuperarea unui prejudiciu estimat la circa un milion de euro.

Interlopul a stabilit şi un record, fiind ţinut în arest timp de trei ani fără să fie condamnat. În paralel, în 2005, avocaţii lui Maricel Nicolau au cerut ca dosarul acestuia să fie retrimis la Parchet pentru refacerea rechizitoriului, pe motiv că nu el ar fi autorul traficului de persoane. Tribunalul a admis cererea, iar dosarul, cu toate probele aferente, s-a întors la Parchet. De atunci, nimeni nu mai ştie nimic de el. Practic, nu mai există nicio dovadă a activităţii infracţionale a lui Chiaburu!

Tribunalul Galaţi, instanţa care a judecat cazul pe fond ultima, ne-a comunicat că în arhiva instanţei apare că dosarul a fost returnat la Parchet. La fel şi Parchetul. „Noi nu avem niciun dosar pe numele lui Maricel Nicolau. Este posibil să fie la DIICOT", ne-a declarat procurorul Alfredo Simionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Ca cercul să fie închis, şi DIICOT confirmă acelaşi lucru: dosarul nu este acolo.

Nici avocaţii lui Chiaburu nu reuşesc să dea de urma dosarului. „Cu două zile înainte să moară, Maricel Nicolau a venit la mine şi m-a întrebat ce se întâmplă cu dosarul ăla din 2002. I-am spus că nu ştie nimeni. Eu am făcut mai multe cereri oficiale la Parchet pentru a mi se comunica în ce stadiu este dosarul, dar mi s-a spus că nu se ştie nimic de el", ne-a declarat Domnica Toader, avocatul lui Chiaburu.

Cert este că, potrivit procedurilor, dispariţia unui dosar aflat pe rolul instanţelor sau în refacerea rechizitoriului este un lucru deosebit de grav, care se poate solda cu demiterea persoanelor vinovate şi cu cercetarea lor penală pentru neglijenţă în serviciu, abuz în serviciu sau favorizarea infractorului.

Chiaburu, ultima judecată

Fratele lui Chiaburu, Irimia Tănase, povesteşte cum a fost pregătită asasinarea lui Maricel Nicolau. „A fost chemat în ţară marţi seara, ca să-l judece (este vorba de judecta clanului, staborul - n.r.) pentru că a dat foc casei şi maşinii lui Grafian Stănescu (rivalul lui Chiaburu în lumea interlopă - n.r.). Se ştia de la bun început că va fi omorât.

Joi a fost sunat de Kalo, cel care l-a chemat din Belgia, şi l-a invitat la Restaurantul Chinezesc. Acolo a venit şi Grafian. Ăsta s-a supărat că nu vrea să stea cu duşmanul la masă, a plecat şi s-a întors după 10 minute cu încă 10 inşi. De atunci a început măcelul", spune fratele lui Chiaburu.

Totodată, Irimia Tănase mai spune cum a fost plimbat fratele său cu maşina prin oraş înainte de ajunge la spital, doar pentru a fi întârziată intervenţia medicilor.

„Au sărit pe el cu bâtele şi cu săbiile. A primit o lovitură de sabie chiar în creştetul capului care i-a despicat craniul. A mai fost înjunghiat de multe ori. A fost lovit cu bâtele de baseball. După ce a rămas lat, a fost băgat în maşină şi plimbat prin oraş aşteptând să moară. Oricum, nu mai avea nicio şansă. Pierdea sânge încontinuu. Şi nici medicii nu mai aveau ce face, avea capul despicat", mai spune fratele lui Chiaburu. De altfel, medicii gălăţeni confirmă spusele lui Irimia Tănase.

"Am făcut mai multe cereri oficiale la Parchet pentru a mi se comunica în ce stadiu este dosarul, dar mi s-a spus că nu se ştie nimic de el."
Domnica Toader
avocata lui Maricel Nicolau

Şi-au asumat vina altuia Irimia Tănase spune că Valeriu Stănescu şi Aurelian Stănescu, fiul şi nepotul lui Grafian, au luat fapta asupra lor. „Au fost de faţă, dar nu au avut nicio implicare. Nu sunt ei cei care l-au omorât", zice fratele lui Chiaburu.

„Nu am nimic de pierdut"

Irimia Tănase, fratele interlopului ucis la Galaţi  Foto: Corina Tătaru

Oamenilor legii li se aduc acuzaţii grave pornind de la faptul că încearcă să muşamalizeze cazul, până la faptul că ascund dovezi importante în dosar.

„Poliţia ştie cine l-a omorât, dar nu se vrea să se facă dreptate. Poliţiştii au ascuns probe. Eu nu am primit nici în ziua de azi hainele lui Maricel. Hainele sunt dovezi importante în dosar. Pe ele se vede de câte ori a fost înjunghiat, se vede că a fost ciuruit de cuţite şi săbii. Aceste probe sunt ţinute deoparte de către poliţişti", spune Irimia Tănase, fratele lui Chiaburu.

Acestea sunt cuvintele pe care ni le-a spus Irimia Tănase în legătură cu ameninţările pe care le-a primit de la cei care, aşa cum susţine el, i-ar fi luat viaţa lui Chiaburu. „Am primit deja ameninţări cu moartea de la Grafian şi Kalo. Eu nu am nimic de pierdut. Aştept să văd ce o să se mai întâmple. I-au luat viaţa fratelui meu şi acum vor s-o ia şi pe a mea", a mărturisit bărbatul.

În replică, reprezentanţii Poliţiei Galaţi spun că toate declaraţiile lui Irimia Tănase sunt speculaţii şi invenţii.

Irimia Tănase, fratele interlopului ucis la Galaţi
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite