Micuţii slătineni s-au jucat cu Gabriela Szabo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii şi părinţii au participat la concursuri amuzante

Astăzi s-au deschis Arenele de Joacă pentru slătineni. Micuţii şi-au luat părinţii şi bunicii de mână şi au venit să câştige cât mai multe jocuri şi concursuri. Gazde le-au fost Gabi Szabo, Monica Roşu, Otilia Bădescu şi Diana Oprea, care s-au jucat cu cei mici şi le-au arătat cât de important este să facă sport.

Se înscriu la cros de dragul Gabrielei Szabo

Încă înainte de sosirea campioanelor, cei mici îşi făceau antrenamentele. „Eu vreau să mă fac gimnastă. Mă antrenez, nu se vede?”, a spus Oana, de 3 ani, care sărea de zor pe o trambulină. Mihai Victorel, de 5 ani, vroia să participe la cursa de jaloane şi încerca să dribleze cât mai multe piese fără să le doboare. „Aş fi vrut să vină şi un fotbalist, ca să învăţ nişte scheme de la el, dar îmi palce de Gabi Szabo şi o să mă înscriu la cros”, a spus băiatul.
Nici cei mai mici nu au fost uitaţi. Chiar dacă nu au putut să sară pe trambulină sau să facă roata pe saltea, să arunce la coş sau să joace fotbal, prichindeii s-au dat pe toboganele colorate şi au arunact cu discul în găurile unui perete de plastic.

Copii şi bunici, împreună la concursuri

Nu au stat deoparte nici părinţii şi bunicii care şi-au adus copiii la joacă pentru că mişcare trebuie să faci la orice vârstă. Ei au participat împreună cu cu cei mici la diferite concursuri. Cursa spate în spate  când părinţii şi copiii stau spate în spate şi trebuie să ajungă la coşul mingi ca să ia cât mai multe. Cursa în trei picioare, unde copiii şi părinţii stau unul lângă altul, cu câte un picior legat şi trebuie să parcurgă o distanţă de 50 de metri sau ştfeta cu mingea, când părinţii driblaeză mingea printre jaloane, iar copiii aştaeptă să o preia, sunt doar câteva din suprizele pregătite de organizatori. „A trebuit să mă conformez. Mi-am luat tenişi şi pantoloni scurţi şi am venit să participăm la concursuri. Am primit ordin că trebuie să cîştigăm, aşa că va trebui să fiu cea mai bună mămică”, a spus Slivia Stana, de 36 de ani.

Campionele au făcut sport alături de copii

„Arenele de Joacă” este un eveniment din cadrul campaniei „Sport pentru Viaţă” iniţiată de Gabriela Szabo. „Ne bucurăm că am putut poposi la Slatina cu Arenele de Joacă. Copiii au nevoie de mişcare şi noi vrem să le arătăm câe de important este sportul. O să facem sport alături de ei şi o să ne distrăm alături de ei”, a declarat pentru „Adevărul de Seară“ Gabriela Szabo. Cei mai buni sportivi în devenire au fost premiaţi cu diplome şi diferite cadouri.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite