Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

GALERIE FOTO Cine sunt cei mai buni din Educaţie

30 octombrie 2009, 21:21 |  Autor: Simona Soare  | 

GALERIE FOTO Cine sunt cei mai buni din Educaţie

GALERIE FOTO Cine sunt cei mai buni din Educaţie

 

Fundaţia „Dinu Patriciu“ a oferit aseară premii în valoare de 200.000 de euro celor mai buni elevi şi studenţi, profesori şi cercetători, dar şi celor mai bune instituţii de învăţământ şi organizaţii neguvernamentale. GALERIE FOTO

Mai citiţi şi:

Cea mai bună elevă a anului este Anca Haraga, care este în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“ din Iaşi. Anca spune că proiectul său Science Week a reuşit prin organizarea de dezbateri, expoziţii şi workshopuri să-i facă pe colegii săi să fie mai interesaţi de biologie, chimie, fizică, geografie şi informatică.

Iaşiul, bine reprezentat
Tânăra şi-a propus să plece la o universitate londoneză pentru a studia Ştiinţele Managementului. „Mă voi întoarce însă în România, fiindcă simt că pot schimba multe. Vreau să devin manager. E extraordinar ceea ce face Fundaţia «Dinu Patriciu»!“, a spus eleva, căreia premiul i-a fost acordat de către directorul editorial „Adevărul“, Laurenţiu Ciocăzanu.

Secţiunea „Profesorul Anului“ a fost câştigată de Nadina Nicolici de la Colegiul Tehnic Lorin Sălăgean, din Drobeta Turnu Severin. „Voi investi cei 10.000 de euro pe care i-am câştigat în dezvoltarea mea profesională. Voi urma cursuri de specializare pentru predarea limbii engleze la adulţi, la Universitatea Cambridge“, a declarat profesoara.

Premiul „Studentul Anului“ a fost câştigat tot de un ieşean, George Grădinariu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie, care este implicat în numeroase proiecte de voluntariat.

La Categoria „Facultatea Anului“, premiul I nu a fost acordat, însă au existat două premii II, acordate Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi Facultăţii de Matematică de la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa. „Cu cei 10.000 de euro vom amenaja o sală pentru Şcoala doctorală, unde să existe mobilier adecvat şi instalaţii de sonorizare“, a declarat decanul Facultăţii de Filosofie, Romulus Brâncoveanu. Facultatea de Filosofie are patru publicaţii ştiinţifice, proiecte de cercetare şi organizează numeroase conferinţe pe teme culturale, sociale şi politice.

Fundaţia „Dinu Patriciu“ a acordat aseară, la Palatul Parlamentului, 36 de premii la categoriile „Elevul Anului“, „Profesorul Preuniversitar al Anului“, „Şcoala Anului“, „Studentul Anului“, „Profesorul Universitar al Anului“, „Cercetătorul Anului“ , „ONG-ul Anului“ şi „Proiectul Educaţional al Anului“.

Citiţi mâine în „Adevărul“ poveştile altor câştigători

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole