Furt la startul campaniei
0
Candidaţii la alegerile locale au profitat de faptul că legea electorală nu prevede sancţiuni pentru perioada din precampanie şi au început să-şi promoveze imaginea.
Deşi data oficială a începerii campaniei electorale este 10 mai, unii candidaţi au furat startul, sub pretextul informării cetăţenilor.
Ştefan Florescu, candidatul PC la Primăria Sectorului 6 din Capitală, şi-a făcut reclamă apelând la ajutorul lui Dumnezeu. El a tipărit la finalul anului trecut un calendar creştin-ortodox pe care şi-a imprimat propriul chip, alături de sfinţi. Numărul de calendare bisericeşti cu chipul candidatului PC se ridică la 30.000 de exemplare.
Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române au trimis, vineri, o plângere la Parchet, în care reclamă faptul că Ştefan Florescu şi-a făcut campanie cu ajutorul celor sfinte.
Prelaţii ortodocşi spun că politicianul a încurcat sfinţii, iar calendarul nu respectă canoanele bisericeşti. Ştefan Florescu a încercat să se disculpe, aruncând vina în curtea rivalilor politici.
În noiembrie 2011, Florescu spunea că PR-ul său a ales această metodă de promovare. „Eu am vrut să fie ca un cadou din partea mea către locuitorii din sectorul 6. Dacă iniţiativa a fost a PR-ului să-mi pun şi poza, până la urmă eu ţin cont de ce îmi spune PR-ul. Asta este, până la urmă să mă identific cu locuitorii din sectorul 6, care primesc acest dar din partea mea", spunea atunci Ştefan Florescu.
Dar, după câteva luni, Florescu şi-a schimbat radical declaraţia: „Nu am nicio vină, contracandidaţii mei mi-au făcut acest lucru", conform postului Realitatea TV.
Iisus şi Vadim te aşteaptă la vot
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, este un alt politician care a folosit mesaje adresate credincioşilor pentru a-şi promova partidul. El a distribuit, marţi, la Braşov, cu ocazia lansării unui volum de aforisme, un calendar cu imaginea lui Hristos sub care era sigla PRM şi îndemnul „Te aştept la vot".
„Ha, ha, ha, asta m-a distrat cel mai tare, în loc de «Te aştept la biserică!», să scrie «Te aştept la vot!»", a comentat Vadim Tudor. Liderul PRM a venit, apoi, cu o explicaţie mai amplă. „Şi secţia de votare poate fi, dacă nu o biserică, măcar un templu pentru a schimba viaţa oamenilor în bine. Chiar dacă, din păcate, alegerile locale sunt în România o şcoală a hoţilor!", a subliniat Vadim Tudor.
Pliciul marca Prigoană
În prag de alegeri, pe bulevardele din sectorul 3 a apărut un afiş cu un plici, instrument asociat cu imaginea lui Silviu Prigoană. De altfel, pliciul va fi şi una din temele centrale ale campaniei lui Prigoană în cursa pentru Primăria generală.
Silviu Prigoană s-a arătat încântat de idee. „Eu cred că îmi fac bine, că am văzut nişte interviuri şi lumea asimila pliciul cu mine, lumea de pe stradă", a mărturisit Prigoană.
În sectorul 2 tronează bannere uriaşe în care apare fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, alături de presupusul candidat PNL la Primăria Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, pe care stă scris „Planul USL de dezvoltare economică a sectorului 2".Câteva dintre aceste afişe au dispărut după ce PSD şi PNL nu s-au înţeles asupra candidaturii lui Dan Cristian Popescu.
Pliciul folosit în familie a devenit armă de campanie pentru Silviu Prigoană

Fără sancţiuni legale
Chiar dacă unii candidaţi au intrat deja în campanie electorală, ei nu riscă practic nicio sancţiune. Prevederile legale se referă strict la regulile de respectat în perioada de 30 de zile dinaintea zilei votării. Campania electorală începe pe 10 mai şi se încheie pe 9 iunie, cu o zi înaintea alegerilor.
"Secţia de votare poate fi, dacă nu o biserică, măcar un templu pentru a schimba viaţa oamenilor în bine."
Corneliu Vadim Tudor, preşedinte PRM
Filantrop din vorbe
Candidatul PC la Primăria Sectorului 6, Ştefan Florescu, nu s-a mai ţinut de cuvânt după ce a promis că va oferi o casă unei familii de premianţi care trăia într-o baracă. În octombrie 2011, ziarul „Adevărul" prezenta cazul social al familiei Manea: patru fraţi care locuiau, de opt ani, împreună cu mama lor, într-o gheretă improvizată de la marginea Capitalei.
Primul care s-a arătat interesat să-i ajute a fost chiar Ştefan Florescu, care anunţase cu surle şi trâmbiţe că va oferi familiei o locuinţă cu trei camere pe care urma s-o „retuşeze" în decurs de zece zile. Între timp, politicianul a uitat de promisiunea făcută.„Domnul Florescu nu a mai dat niciun semn până acum vreo săptămână, când m-a sunat să-mi spună că a auzit că mă mut în Politehnică.
I-am zis că da, pentru că el m-a lăsat baltă. Şi mi-a zis «Asta e!»", a povestit Victoria Manea. Florescu a susţinut că mutarea s-a amânat din cauza lucrărilor de renovare.
Exclus din Armată, candidat la Primărie
Locotenentul Alexandru Gheorghe, care a fost trecut în rezervă, după ce în ianuarie li s-a alăturat protestatarilor din Capitală purtând uniforma militară, va candida ca independent la funcţia de primar al municipiului Sibiu.
Fostul militar Alexandru Gheorghe îşi încearcă norocul în politică
„Eu am acceptat să candidez la funcţia de primar al Sibiului pe lista Partidului Naţional Democrat Creştin, ca independent, în sensul în care nu ne-a impus nimeni un program", a declarat locotenentul în rezervă.
Alexandru Gheorghe susţine că a intrat în politică fără a face parte din structura unui partid. „Este vorba de proiectul cunoscut ca «Lista Naţională», demarat de un grup de intelectuali patrioţi, din care fac parte", a explicat Alexandru Gheorghe. Fostul militar şi-a motivat decizia de a candida la Primăria Sibiu prin faptul că „aceasta este singura modalitate de a schimba ceva în ţara asta".
Proaspătul candidat susţine că va rămâne fidel jurământului militar, prin „simţul datoriei, al onoarei, cel al ierarhiei, al ordinii şi al răspunderii". Despre contracandidaţii săi la Primăria Sibiu, a declarat că nu îi cunoaşte personal, însă a promis că îi va respecta şi îşi va baza campania pe decenţă.
Exclus din Armată
Alexandru Gheorghe a participat, îmbrăcat în uniformă militară, la protestele din ianuarie, din Piaţa Universităţii, susţinând că „s-a săturat de batjocura din această ţară". El a spus că a avut voie de la superiori să meargă doar până la Sibiu, însă a decis să ia trenul până la Bucureşti, asumându-şi toate consecinţele.
Consiliul de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană l-a găsit vinovat de purtarea uniformei militare pe timpul participării la miting. Totodată, el a fost găsit vinovat pentru neînştiinţarea comandantului despre deplasarea în Bucureşti pe timpul părăsirii garnizoanei în 23 ianuarie.
Consiliul de judecată, format din cinci ofiţeri, cu grade de la locotenent la comandor, a propus trecerea în rezervă a acestuia, hotărârea fiind luată în unanimitate. La sfârşitul lunii februarie, Gheorghe Alexandru a fost trecut în rezervă printr-un ordin semnat de ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea.
























































