Furnizorii industriei auto trag frâna de mână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fabricile din Banat au pierdut comenzi şi sunt nevoite să trimită acasă o parte dintre angajaţii pe care i-au recrutat cu greu. Prima companie care a informat oficial cu privire la problemele din industria auto este Delphi Packard.

Compania Delphi Packard este cel mai mare angajator din domeniul automotive din regiunea de vest. În cele două fabrici de la Sânnicolau Mare (Timiş) şi Ineu (Arad) lucrează peste 7.500 de persoane, iar economia celor două oraşe mici depinde de stabilitatea acestei companii. Criza de pe piaţa auto internaţională a determinat compania să trimită o parte din oameni în concedii şi să treacă la disponibilizări temporare.

Nu au dat cifre exacte

Reprezentanţii Delphi Packard  spun că reducerea activităţii a fost determinată de scăderea vânzărilor de maşini noi pe plan mondial. „Piaţa europeană auto trece printr-un declin în privinţa vânzărilor de maşini noi, fapt care a determinat stoparea temporară a unor comenzi din partea clienţilor noştri, cu impact şi pentru fabricile din România”, a explicat conducerea companiei prin intermediul purtătorului de cuvânt al Delphi Packard România, Anita Dănilă. „Ca rezultat al acestei situaţii a trebuit să luăm măsurile interne necesare.

Fabrica din Sânnicolau Mare şi-a ajustat resursele, în conformitate cu comenzile făcute de clienţii fabricii, prin trimiterea în concediu a unor angajaţi şi disponibilizări temporare”, au mai spus reprezentanţii companiei. Aceştia au refuzat însă că comunice cifre exacte privind disponibilizările. „Din motive de confidenţialitate şi concurenţă nu putem prezenta informaţii privind volumul producţiei”, a explicat Dănilă.

Depind de piaţa auto

Nu doar situaţia Delphi depinde foarte mult de evoluţia pieţei auto. Semnale îngrijorătoare au venit ieri şi din direcţia altor furnizori ai fabricilor de autovehicule. Printre ei este şi compania Eybl din oraşul timişean Deta, care are aproape 1.900 de angajaţi.

 Firmă cu profil textil, Eybl funcţionează din 1999 la Deta, unde lucrează pentru industria auto. Firma este cel mai mare angajator din oraş şi de stabilitatea ei depind peste 600 de familii numai de la Deta. „Sunt probleme aici şi nu ştim exact ce se va întâmpla. Un director e în concediu şi alţi doi au fost înlocuiţi. S-au trecut mai mulţi oameni în concedii cu 75 la sută din salariu.

Mai multe nu ştim nici noi. Cert este că fabrica este foarte importantă pentru oraş. E cea mai importantă firmă din zonă. Eu sper din tot sufletul să nu-i treacă în concedii pe cei din oraşul nostru. Ei speră să prindă o comandă pe Audi şi să-şi revină dar depind de alte fabrici.

 Dacă se închide o fabrică de maşini în Germania nici ei nu mai au de lucru”, a spus Petru Roman, primarul Oraşului. Acesta a mai spus că cele mai mari probleme sunt la secţia de volane a fabricii.

 „Nu avem probleme. Mai multe nu vă putem spune până luni, când se va întoarce directorul”, a spus un reprezentant al Eybl. Anul trecut compania a înregistrat o scădere a profitului cu aproximativ 1,5 milioane de euro în comparaţie cu 2006. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite