Funeriu despre decizia CCR: Întârzie punerea în aplicare a unei legi bune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a afirmat, miercuri seară, la TVR1, că decizia Curţii Constituţionale, care a declarat neconstituţional demersul angajării Guvernului pe Legea Educaţiei, întârzie punerea în aplicare "a unei legi bune".

Miercuri, plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art.114 alin.(1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională.

"În primul rând, CCR a decis că procedura este neconstituţională, încă nu ştiu care a fost articolul din Constituţie care a fost încălcat. Pentru a comenta decizia CCR, trebuie să vedem care este motivaţia ei. În al doilea rând, din punctul meu de vedere, această decizie întârzie intrarea în aplicare a unei legi bune, pentru că atunci când avem o nouă lege a educaţiei este necesar să punem în practică o serie de metodologii, trebuie să dăm o serie de acte normative de legislaţie secundară pentru a pune acea lege în practică şi acest lucru întârzie evident aplicarea unei noi legi a educaţiei. Ministrul Educaţiei se concentrează pe fondul legii. Cred că atunci când CCR declară o procedură sau o lege neconstituţională, cred că este un lucru care nu este bun pentru educaţie, nu cred că se poate pune problema că cineva câştigă sau pierde", a afirmat ministrul.

În opinia ministrului, dezbaterea cerută de opoziţie şi de societatea civilă pe Legea Educaţiei a existat. "Nu putem aştepta la infinit. Ori, strategiile care au fost puse la cale de opoziţie este (sic!) o veşnică tergiversare. Nu auzim decât acelaşi lucru: trebuie să discutăm, să discutăm, să discutăm. Discuţiile sunt extrem de utile, de exemplu veţi vedea pe site-ul Ministerului toate dezbaterile, am avut nenumărate dezbateri. Există însă un moment în care este foarte greu să accepţi ca în şapte luni să se lucreze 25 de zile, să se avanseze cu un articol sau două pe zi", a spus Funeriu.

Prezentă în emisiune, fostul ministru al Educaţiei, senatorul PSD Ecaterina Andronescu, a garantat că de acum înainte Comisia de resort din care face parte va lucra în fiecare zi astfel încât Legea să poată fi terminată până la sfârşitul lunii noiembrie şi să poată fi votată.

Funeriu a atras atenţia că Guvernul nu poate fi de acord cu menţinerea unor incompatibilităţi în Lege, în special în învăţământul superior. "Nimic nu vă legitimează să spuneţi lucrurile acestea pentru că nu cunoaşteţi absolut deloc sistemul", i-a replicat ea.

Judecătorii de la Curtea Constituţională au dat ieri o lovitură Cabinetului Boc, stabilind că angajarea răspunderii pe Legea educaţiei contravine Legii fundamentale.Vezi aici detalii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite